FCSB

Serialul "Piturca in detaliu": Episodul 4 - Cariera de antrenor

Onlinesport.ro va prezinta in detaliu cariera de antrenor al lui Piti. Aflati aici primii pasi ai lui Piturca in antrenorat, de ce a ramas in istoria recenta a Universitatii Craiova si cum a fost transformat in doar un an de la Satana la Mesia de Razvan Lucescu. Pentru celelalte episoade din serialul "Piturca in detaliu" apasati aici.
Dupa ce si-a incheiat cariera in 1990 in Franta, la Lens, Piturca a facut un an de pauza, iar apoi a debutat in cariera de antrenor. Piturca a fost secundul lui Emeric Ienei in sezonul 1991-1992, contribuind la singurul trofeu din acel an, Cupa Romaniei.

Anul 1992 a adus plecarea lui Emeric Ienei din Ghencea si promovarea lui Victor Piturca in functia de antrenor principal. Piti a stat in aceasta functie doi ani, reusind sa aduca trei trofee, doua titluri si o Supercupa.

Dupa ce a plecat de la Steaua, Piturca s-a intors in locurile de bastina, la Craiova. A pregatit Stiinta in sezonul 1994-1995 si a terminat pe locul doi, aceasta fiind cea mai buna pozitie a oltenilor din ultimii ani.

Cu o cariera promitatoare in fata, Victor Piturca a fost numit antrenor al echipei nationale de tineret in 1996. A reusit sa califice tineretul la Campionatul European gazduit chiar de Romania in 1998, iar imediat a fost promovat la prima reprezentativa.

Parcursul tricolorilor in preliminariile pentru EURO 2000 a fost unul de exceptie, Romania terminand grupa fara sa aiba vreo infrangere.

In pofida acestui lucru, Piturca a fost demis inaintea turneului final din Belgia si Olanda, din cauza unui conlflict cu Hagi, Popescu si cu Giovani Becali.

Piturca a trecut rapid peste conflictul de la nationala, iar in decembrie 1999 a fost numit antrenorul Stelei. Piti a pus o prima conditie: jucatorii nu mai aveau dreptul sa aiba contracte de impresariere cu fratii Becali.

In acest mandat la Steaua, Piturca s-a remarcat prin talia scazuta pe care a implementat-o echipei, la Steaua fiind adusi jucatori precum Florentin Dumitru sau Pompiliu Stoica.

Victor Piturca a reusit sa castige titlul in 2001, dar un an mai tarziu, pe fondul problemelor financiare, a plecat de la echipa pentru cateva luni, fiind inlocuit de Cosmin Olaroiu.

Revenirea lui Piturca in Ghencea nu a fost una fastuoasa, Piti parasind Steaua in 2004, dupa alti doi ani fara trofeu. "Piti, Piti lasa-ne" devenise un hit in Ghencea, fanii protestand la fiecare meci.

Motivul plecarii lui Piti a avut legatura cu un conflict pe care "Satana" l-a avut cu Gigi Becali. Patronul l-a dat afara pe Paduret, iar Piti nu a acceptat acest lucru si si-a dat demisia cu doar cateva zile inainte de startul sezonului 2004/2005.

In decembrie 2004, cand sansele de calificare erau aproape nule, Piturca a fost numit din nou selectioner si a inceput o reconstructie din temelii, aducand mai multi jucatori noi.

In acele preliminarii, chiar daca nu ne-am calificat la Campionatul Mondial din 2006, echipa a inceput un nou drum, dupa victoria entuziasmanta in fata Cehiei de la Constanta, scor 2-0.

Piturca a ramas selectioner si a reusit sa califice echipa la EURO 2008, dintr-o grupa cu Olanda si Bulgaria, pe care am incheiat-o pe primul loc, cu patru puncte din duelurile directe cu batavii.

La EURO 2008, Romania a picat in grupa mortii, alaturi de Franta, Italia si Olanda, dar parcursul a fost onorabil. Tricolorii au facut doua remize cu Franta si Olanda, dar au cedat presiunii la meciul decisiv cu Olanda si au ratat calificarea in sferturi.

Dupa turneul final din Austria si Elvetia intre Piturca si FRF a intervenit o ruptura. Piti a vrut chiar sa isi dea demisia dupa ce a fost criticat public de Mircea Sandu, insa Lupescu l-a convins sa revina asupra decizie.

S-a dovedit a fi o decizie proasta in cele din urma, deoarece nationala a aratat deplorabil in preliminariile pentru CM 2010. Am inceput cu o infrangere dezastruoasa la Cluj, scor 0-3 cu Lituania, si am tinut-o tot asa.

Piturca a fost demis in primavara anului trecut, dupa doua infrangeri consecutive cu Serbia si Austria. El a plecat alungat cu pietre de la nationala, fanii romani pierzandu-si rabdarea la Klagenfurt.

Acum, in 2010, Piti revine la Steaua transformat din Satana in Mesia din cauza rezultatelor slabe inregistrate de nationala sub comanda lui Razvan Lucescu, avand rolul sa aduca primul trofeu in Ghencea dupa o pauza de patru ani. Este o misiune dificila, dar primii pasi au fost facuti cu dreptul.

Onlinesport


Serialul "Piturca in detaliu": Episodul 4 - Cariera de antrenor