FCSB

Becali, printre cei mai controversati zece patroni de club ai lumii

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a intrat în topul celor mai controversati zece patroni sau presedinti de club ai lumii stabilit de site-ul goal.com, alaturi de personalitati ca Arkan, Maurizio Zamparini, Jesus Gil sau Silvio Berlusconi.

"A facut bani printr-o întelegere controversata de terenuri cu armata româna si a achizitionat 51 la suta din Steaua în 2003. Este binecunoscut pentru parerile lui controversate si declaratii, dar si pentru incursiunile lui stângace în politica nationala si continentala. A fost acuzat de rasism, homofobie, xenofobie, antisemitism, rapire si violenta de când a devenit patronul clubului si crede ca în spatele ascensiunii clubului CFR Cluj se afla masonii unguri. Este cunoscut si pentru ca a comandat o pictura cu "Cina cea de taina" cu el în locul lui Iisus Hristos si 11 jucatori ai Stelei si un antrenor pe post de discipoli. L-a demis pe antrenorul precedent, Cristiano Bergodi, pentru ca a refuzat sa-l lase în vestiar la pauza meciului cu Serif din Liga Europa", noteaza site-ul goal.com.

În topul întocmit de sursa citata mai apar Louis Nicollin (Montpellier), Arkan (FK Obilic), Maurizio Zamparini (Palermo), Dmitry Pieterman - (Racing Santander/Deportivo Alaves), Thaksin Shinawatra (Manchester City), Manuel Ruiz de Lopera (Real Betis), Luciano Gaucci (Perugia), Jesus Gil (Atletico Madrid), Silvio Berlusconi (AC Milan),

Mediafax



Becali, printre cei mai controversati zece patroni de club ai lumii