FCSB

Golanski ameninta ca pleaca de la Steaua

Fundasul polonez Pawel Golanski ameninta ca va pleca din Ghencea la sfarsitul acestui sezon in cazul in care ros-albastrii nu vor reusi sa castige titlul. Cea mai probabila destinatie pentru Golanski este Germania, de unde mai multe echipe il monitorizeaza.
"Trebuie sa aducem titlul unde ii este locul, in capitala, de 4 ani nu am mai luat un campionat. Acum jucam cu Rapid, va fi un meci greu, dar putem sa-l castigam si sa ne apropiem de obiectiv. Nu mi-a convenit oferta de contract, asa ca nu am acceptat-o. Ne vom intalni insa din nou la finalul sezonului pentru negocieri. Acum as vrea sa termin campionatul. Daca luam titlul, cred ca voi ramane in Bucuresti. Daca nu, s-ar putea sa plec", a spus Golanski.

Jucatorul polonez a refuzat insa sa comenteze pe tema posibilei sale destinatii, chiar daca a recunoscut ca in iarna a fost dorit de Hoffenheim.

"Nu are sens sa mai speculam acum si sa vorbim despre oferta de la Hoffenheim din iarna. Tot ce e important e ca Steaua sa ia titlul. In momentul acesta am doua directii, dar nu pot sa spun care. Cand ceva va fi sigur, atunci impresarul meu va vorbi", a adaugat el.

Transferat la Steaua in vara anului 2007, Pawel Golanski mai are contract cu gruparea din Ghencea pana in vara acestui an.

Onlinesport


Golanski ameninta ca pleaca de la Steaua