FCSB

Panduru, afara de la Steaua?

Numit manager sportiv in toamna anului trecut, Basarab Panduru nu l-a convins pe Gigi Becali ca isi merita banii. El ar putea parasi aceasta functie in vara, dupa terminarea campionatului, fiind acuzat in cercurile latifundiarului ca primeste un salariu de 5.000 de euro lunar fara sa faca mare lucru.
In momentul in care l-a numit pe Panduru manager sportiv, Gigi Becali a jucat la doua capete. A crezut ca poate apela la el in orice moment pentru a-i propune postul de antrenor, dar si la cunostintele sale pentru a aduce jucatori si pentru a stabili o relatie buna in cadrul lotului.

Prima varianta a cazut din start, deoarece Panduru i-a transmis finantatorului sa nu conteze pe el ca antrenor, deoarece nu vrea ca lumea sa creada ca a "lucrat" pe cineva.

Totusi, Becali este nemultumit ca Panduru nu isi exercita asa cum trebuie rolul de manager. Panduru nu a contribuit la campania de achizitii din iarna decat printr-o vizita in Cipru, unde l-a urmarit pe Gora Tall, insa marele repros al lui Becali este legat de modul in care acesta stie sa ii motiveze pe jucatori.

"Jucatorii nostri nu au atitudine, nu se vede pofta de victorie. De ce ma tot cheama pe mine sa ii motivez? Am oameni acolo care ar trebui sa faca lucrul acesta, sa ma lase in pace", a fost reprosul facut de Becali catre Panduru.

Posibila despartire de Basarab Panduru a fost adusa in discutie si in iarna, cand acesta a primit o oferta de a antrena Unirea Alba Iulia, pentru o suma considerabila. "Nu plec de la Steaua nici pentru 1 milion de euro", a fost raspunsul dat de Panduru la acea vreme.

Plecarea lui Panduru s-ar putea produce, totusi, in vara, in cazul in care Steaua va rata titlul, Becali anuntand masuri fara precedent care il vizeaza si pe el.

Onlinesport


Panduru, afara de la Steaua?