FCSB

Becali e gata sa il vanda pe Zapata

Patronul Stelei a anuntat ca este dispus sa se desparta de columbianul Robinson Zapata, pentru a-i face loc in poarta preferatului sau, Ciprian Tatarusanu. Portsmouth este echipa cea mai interesata de Zapata.
Englezii de la Portsmouth l-au urmarit pe Zapata la doua meciuri din Liga Europa si au ramas cu o impresie buna despre columbian, chiar daca acesta a gafat decisiv in meciul cu Sheriff Tiraspol.

Presa din Anglia a scris ca Zapata este pe lista de achizitii a lui Portsmouth, lucru care l-a incantat pe Gigi Becali.

"Nu stiu nimic despre interesul lui Portsmouth, dar, daca fac o oferta, de ce sa nu plece? Il am pe Tatarusanu, suntem acoperiti", a spus Gigi Becali.

Patronul Stelei ar fi dispus sa il lase pe Zapata sa plece, in cazul in care englezii ar face o oferta concreta de 1 milion de euro.

Beali i-ar face astfel loc lui Ciprian Tatarusanu, portar de care Mihai Stoichita este nemultumit. Antrenorul Stelei i-a cerut, in aceasta iarna, lui Gigi Becali sa il imprumute pe Tatarusanu, dar patronul nu a fost de acord cu acest lucru.

"Doar nu am innebunit sa il imprumut pe Tatarusanu dupa ce am dat 1.5 milioane de euro pe el. Ramane la Steaua si va apara cand ii va veni randul", a rabufnit Becali.

Robinson Zapata s-a transferat la Steaua in urma cu doi ani si jumatate, iar in perioada in care a evoluat pentru echipa din Ghencea a oscilat intre evolutii excelente si gafe de proportii. In acest moment, el este unul dintre favoritii tribunei din Ghencea.

Onlinesport


Becali e gata sa il vanda pe Zapata