FCSB

Dica s-a impacat cu Ana Maria Prodan

Internationalul roman Nicolae Dica a sunat-o luni pe Ana Maria Prodan pentru a-i prezenta scuzele de rigoare in urma faptului ca nu a discutat deloc cu ea in ceea ce priveste transferul sau la Catania.
Agentul de jucatori l-a amenintat in ultimele zile pe atacantul roman ca il va actiona in judecata pentru ca a semnat cu echipa lui Walter Zenga fara acordul sau, anuntand ca ii va cere 10% din salariul pe care il va incasa la Catania sau 500.000 de euro despagubire.

"Norocul lui Dica se cheama Adrian Mutu, care tine mult la el si ma roaga sa nu-i fac nimic rau. Dar nu pot, pentru ca la mijloc este o chestie de mandrie. Dica este cel care a gresit, n-a putut sa fie om, sa realizeze ca a semnat un contract pe 2 ani. Ori stam de vorba si isi cere scuze, ori nu vorbim si vom vedea ce se va intampla", spunea duminica Ana Maria Prodan.

Sfatuit de Mutu, Dica si-a luat in cele din urma inima in dinti si a sunat-o pe Prodan, prezentandu-i scuze, iar impresara le-a acceptat imediat, urmand ca in zilele viitoare conflictul sa fie stins.


Dica s-a impacat cu Ana Maria Prodan