FC Vaslui

Lopez Caro: "Nu prea am explicatii pentru jocul nostru"

Antrenorul spaniol al echipei FC Vaslui, Juan Ramon Lopez Caro, a declarat, duminica, dupa înfrângerea din meciul cu Steaua Bucuresti, scor 0-3, ca nu are explicatii pentru jocul formatiei sale.

"Sunt foarte clare concluziile. Primul gol a fost decisiv în joc. Am început meciul de la 0-1 si adversarul ne-a dominat în primele 20 de minute cu viteza foarte mare de joc. Nu am avut personalitate în debutul partidei, însa pâna la pauza am avut mai multe ocazii decât adversarul si am ajuns mai mult la poarta. Chiar înainte de pauza puteam egala si atunci automat meciul avea o alta desfasurare. În prima repriza ne-au fortat sa intram în jocul lor. Si în repriza secunda am primit gol repede. Steaua a avut putine ocazii, dar toate finalizate. Suntem foarte suparati de rezultat, dar jucatorii au dat totul pe teren pâna în ultimul minut. Nu prea am explicatii pentru jocul nostru, e vorba de decizii individuale care uneori se rezolva usor, iar în unele cazuri exista ghinion. Cu toate acestea nu putem lua meritele adversarului", a spus Lopez Caro.

Referitor la faptul ca suporterii i-au cerut demisia, Lopez Caro a afirmat ca nu este de acord: "Pe suporteri trebuie sa-i respectem, dar nu sunt de acord cu ei. În momentele cele mai complicate echipa trebuie sustinuta, inclusiv prin dorinta mea pentru a ridica clubul cât mai sus".

Echipa FC Vaslui a fost învinsa, duminica, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), de formatia Steaua Bucuresti, în derbiul etapei a V-a a Ligii I.

Mediafax



Lopez Caro: "Nu prea am explicatii pentru jocul nostru"