Liga 1

Dragomir spune ca nu a vazut meciuri suspecte de blat in Liga I

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, miercuri, ca nu a vazut meciuri suspecte de a fi fost aranjate în actuala editie a Ligii I, iar cei care fac astfel de acuzatii doar îsi dau cu parerea.
"În prima liga nu mi s-a parut vreun meci suspect. Nici în a doua liga, pentru ca n-am vazut. Eu nu joc la pariuri, nu merg în casele de pariuri", a spus Dragomir.

De asemenea, el crede ca teama presedintelui clubului CFR Cluj, Iuliu Muresan, privind un aranjament la meciul Steaua - Dinamo este nejustificata. "Asa s-a temut el (n.r. - Iuliu Muresan) si la Rapid cu Târgu Mures, si la meciurile Vasluiului, si la meciurile celor de la Dinamo si uite ca toate au capotat. Si când credea ca bate la scor Chiajna, au luat de nu s-au vazut. Fotbalul este prost din punctul de vedere al acuzatiilor. Asta este, suntem o tara de oameni care îsi dau cu parerea", a explicat oficialul LPF.

Dragomir a refuzat sa dea un pronostic la derbiul Steaua - Dinamo. "Nu dau un pronostic pentru ca nu-s tâmpit. Daca eram un tâmpit dadeam pronosticuri si stateam numai 2-3 ani pe la Liga, nu 20 si ceva. Dar ma îndoiesc ca o sa fie un meci spectaculos la miza asta. Dar va fi spectacol grandios în tribune datorita zecilor de mii de oameni care vor veni la stadion", a mentionat Dumitru Dragomir.

Presedintele considera ca tehnicianul echipei Steaua, Mihai Stoichita, a procedat bine vorbind la telefon cu finantatorul Gigi Becali în timpul partidei cu Rapid. "Stoichita este un mare antrenor, unul din marii antrenori pe care îi are tara la ora actuala. Si un tip diplomat. Ce trebuia sa faca? Sa îi dea cu telefonul în cap patronului? El a procedat foarte bine ca a raspuns (n.r. - la telefon). Pai a doua zi îl dadea afara daca nu raspundea", a adaugat presedintele LPF.

Dragomir sustine ca membrii comisiilor din cadrul LPF raspund pentru deciziile pe care le iau si ca singura sa atributie în ceea ce îi priveste este sa îi demita daca observa ca nu au judecat corect pe parcursul sezonului. "Comisiile sunt independente, eu nu ma implic. Sunt juristi de meserie acolo, ei raspund. Misiunea mea este ca la final de campionat sa vad daca au judecat bine, pentru ca eu îmi iau puncte de vedere de la case de avocatura si de la juristii Ligii. Si la sfârsit de campionat, asta e misiunea mea, daca au judecat corect îi felicit, daca nu, îi dau afara. În rest nu am alte atributiuni", a afirmat Dragomir.

În ceea ce priveste meciul Universitatea Cluj - CFR Cluj, întrerupt în minutul 27, presedintele LPF a mentionat ca arbitrul Alexandru Tudor este "fricos". Dragomir a adaugat ca faptele descrise în raport de supervizorul Alexandru Boc sunt cele adevarate si nu cele mentionate de Alexandru Tudor.

"Spre deosebire de Tudor, Sandu Boc are cinci martori care sustin ca adevarul este cel spus de Boc. Fara sa stie nici Tudor si nici Boc eu am facut cercetarile necesare sa vad daca asa s-a întâmplat. Iar Sandu Boc n-a intrat singur în cabina pentru ca e baiat destept. A fost procurorul, seful de la Jandarmerie, de la prefectura, au fost cinci si toti au auzit ce s-a discutat. Dar nu l-as considera mare vinovat nici pe Tudor, pentru ca e om si poate sa greseasca. Tudor însa pe cât e de vioi pe atât e de fricos. Eu am mai avut un caz cu el si atunci a fost de înteles. Aici însa nici Boc nu i-a cerut sa continue meciul. Pentru ca daca Boc era foarte ferm atunci se juca. Dar atunci Boc încalca regulamentul. Dar în situatii de forta majora încalci si regulamentul pentru a salva vieti. Eu am facut asta acum câtiva ani pe Giulesti", a precizat Dragomir.

Motivele reprogramarii partidei Universitatea Cluj - CFR Cluj vineri sunt reunirea echipei nationale si imposibilitatea mutarii datei de disputare a finalei Cupei României, spune seful LPF. "Comitetul de Urgenta al FRF a hotarât data meciului Universitatea Cluj - CFR Cluj. Luni nu se putea pentru ca atunci se reuneste lotul echipei nationale. Si în afara de asta nu se putea sa se împinga data finalei Cupei României pentru ca era contract pe ziua respectiva facut cu televiziunea care are drepturile. Asa a fost de la început programarea. Respectând regulamentul, am facut însa de asa natura ca fiecare echipa care joaca sa aiba cel putin 48 de ore între meciuri", a afirmat Dumitru Dragomir.

El a mai declarat ca echipa care va câstiga titlul va merita noul trofeu comandat de LPF în acest an. "Este un trofeu frumos, am facut comanda de un an. Si la fel de frumoasa e si gheata de aur pentru golgheter. Merita campioana un astfel de trofeu pentru ca a fost un campionat inedit, n-am mai vazut asa ceva pâna acum. Mai avem doua etape si sa nu se stie campioana, e greu... numai în Anglia a fost asa si a fost între doua echipe, nu ca la noi între cinci. S-a dat lupta în cinci la noi. A fost un campionat bunicel. Nu la fel a fost însa si comportamentul galeriilor", a menitionat oficialul LPF.

Dumitru Dragomir este de parere ca numele campioanei se va afla în ultima etapa. El considera ca persoana care l-a readus pe antrenorul Ioan Andone la CFR Cluj a fost "un geniu". "Andone este omul care stie sa câstige titluri. Este un mare antrenor, pacat ca nu l-am apreciat mai mult", a adaugat Dragomir.

Mediafax


Dragomir spune ca nu a vazut meciuri suspecte de blat in Liga I