Liga 1

Patru dosare penale la Steaua - Timisoara

Jandarmeria Bucuresti a emis, vineri, un comunicat în care precizeaza ca dupa analizarea incidentelor de la partida Steaua - FC Timisoara, a decis sa sanctioneze societatea de securitate prezenta pe stadion, sa înceapa urmarirea penala pentru patru suporteri si sa interzica 23 de fani pe stadioane.

Jandarmeria a precizat ca a identificat 342 de persoane prezente în sectoarele Tribunei a II-a a de la Stadionul Steaua care au participat la incidentele de la sfârsitul meciului. "S-a stabilit identitatea a 342 de spectatori care au participat la evenimentele petrecute la sfârsitul partidei, în tribuna a II-a, sectoarele 18 si 19. Dintre acestia, pentru patru persoane au fost întocmite actele de constatare care premerg începerii urmaririi penale privind savârsirea unor fapte de loviri sau alte violente, opunere cu violenta fata de fortele de ordine si ultraj. De asemenea, douazeci si trei de persoane au fost sanctionate contraventional pentru aruncarea cu diferite obiecte asupra personalului de ordine si siguranta, conform art. 20, lit. i din Legea 4/ 2008 si le-a fost aplicata sanctiunea complementara de interzicere a accesului la meciurile de fotbal pe o perioada de 1 an", se arata în comunicat Jandarmeriei.

Jandermeria a decis sa sanctioneze si firma de securitate prezenta pe stadion la meciul Steaua - FC Timisoara. "Societatea de securitate a fost sanctionata pentru nerespectarea obligatiilor stabilite în planul de actiune (nerespectarea tinutei pe timpul serviciului, nerespectarea posturilor din planul de actiune si adoptarea unor masuri fara aprobarea comandantului actiunii), potrivit art. 27 din Legea 4/ 2008. Totodata, vor fi înaintate catre politie documentele care privesc nerespectarea de catre societatea de securitate a obligatiilor prevazute în Legea 333/ 2003", a informat Jandarmeria Bucuresti.

Reprezentantii Peluzei Sud, care nu au putut fi interzisi de club si care puteau sa-si achizitioneze bilete, au stat la meciul Steaua - FC Timisoara, scor 3-3, într-un sector al Tribunei a II-a. Conducatorii FC Steaua au împrejmuit zona ocupata de acestia cu forte de ordine de la firma de securitate Shelter. Dupa golul de 3-2 al timisorenilor, între fanii Peluzei Sud si reprezentantii fortelor de ordine a izbucnit un conflict, continuat apoi cu interventia jandarmilor si cu incidente si în afara stadionului Steaua. Fanii de la Peluza Nord ai Stelei au intervenit în ajutorul celor de la Peluza Sud când au observat ca acestia au un conflict cu fortele de ordine prezente la stadion si au aruncat cu o torta în dreptul jandarmilor.

Doi jandarmi si trei agenti de la firma de paza a clubului Steaua Bucuresti au fost raniti de suporteri dupa meciul cu FC Timisoara. Unul dintre jandarmi are un traumatism cranio-facial minor si ruptura de piramida nazala, în vreme ce al doilea are buza sectionata si dinti sparti. Suporterii violenti au aruncat cu borduri, pietre si panouri publicitare în fortele de ordine. În ceea ce priveste agentii de la firma de paza a Stelei, doi dintre ei sunt raniti la frunte si unul la picior. Cei trei s-au prezentat, luni, la Institutul National de Medicina Legala pentru a-si scoate certificate medico-legale. Jandarmii raniti au primit câte sapte zile de îngrijri medicale, însa nu au fost internati.

Formatia Steaua Bucuresti a terminat la egalitate, scor 3-3 (1-0), meciul sustinut, duminica seara, pe teren propriu, în compania echipei FC Timisoara, în derbiul etapei a XXIX-a a Ligii I. La partida din Ghencea au asistat aproximativ 8.000 de spectatori, dintre care 200 de suporteri banateni.

Mediafax



Patru dosare penale la Steaua - Timisoara