Cupa Mondiala 2010

Un jurnalist brazilian sustine ca a fost agresat in Africa de Sud

Un jurnalist brazilian, trimis special în Africa de Sud, a povestit ca a fost agresat în plina zi la Johannesburg, de mai multi barbati înarmati, lasând sa planeze îndoieli în privinta masurilor de securitate cu doua luni înainte de începerea Cupei Mondiale de fotbal, informeaza AFP.

"Climatul în Africa de Sud este dificil si resentimentul este palpabil", a declarat Cristiano Dias, jurnalist la cotidianul Estado din Sao Paulo.

"Centrul orasului Johannesburg, sâmbata la prânz. În plina zi, la iesirea din Carlton Center, unul dintre cele mai mari centre comerciale din Africa de Sud, am fost atacat de noua barbati înarmati, care m-au pus la pamânt. Mi-au luat actele si banii si m-au lasat în pace. De atunci ma întreb daca aceasta tara este în stare sa organizeze Cupa Mondiale si sa primeasca, în afara echipelor participante, numerosi jurnalisti si suporteri", a declarat Dias.

Autoritatile sud-africane au garantat FIFA ca pentru Cupa Mondiala vor fi mobilizati 41.000 de politisti.

Însa Dias a tinut sa-si avertizeze compatriotii: "Brazilienilor care cred ca nu vor avea probleme deoarece sunt obisnuiti cu violenta din marile orase le spun un singur lucru: fiti atenti".

Mediafax



Un jurnalist brazilian sustine ca a fost agresat in Africa de Sud