FCSB

Steaua s-a trezit si obtine prima victorie in 2014

Laurentiu Reghecampf a dat militaria jos din pod dupa infrangerea cu bulgarii de la Lokomotiv Plovdiv, iar Steaua a aratat o alta fata, luni seara, in amicalul cu cei de la Korona Kielce, in penultimul joc de verificare de la Marbella.

Asezati intr-un sistem nou 4-5-1, stelistii au dominat jocul de la inceput si pana la sfarsit impunandu-se cu 3-1 dupa ce la un moment dat au condus chiar si cu 3-0.

Florin Gardos a deschis scorul cu o lovitura de cap in minutul 21 la al patrulea corner al Stelei.

Steaua a continuat sa domine jocul si Chipciu a ratat o buna ocazie in minutul 29 cand a incercat sa-l surprinda pe portarul advers iesit dintre buturi.

[news-104522]

La ultima faza a primei reprize italianul Federico Piovaccari a majorat avantajul Stelei cu o reluare din sase metri dupa o pasa venita de la Popa din partea dreapta.

Steaua a marcat pentru 3-0 in minutul 70 prin Nicusor Stanciu direct din lovitura libera. Faza fixa fusese obtinuta tot de el.

Cu patru minute inaintea finalului polonezii au redus din diferenta prin fundasul Dejmak la o lovitura libera de pe dreapta. Aparatorul lui Kielce s-a inaltat si a finalizat de langa Gardos.

Pentru Steaua este prima victorie in noua meciuri amicale. Campioana Romaniei avea patru remize si patru infrangeri pana la partida cu Korona Kielce.



Steaua s-a trezit si obtine prima victorie in 2014