FCSB

STEAUA MERGE IN LIGA CAMPIONILOR

UEFA a anuntat marti verdictul in cazul Steaua. Forul european a considerat ca in cazul Stelei a existat o fapta, insa aceasta a fost una minora si sanctionat Steaua doar cu o pedeapsa cu suspendare, conform unui fax primit de club de la UEFA. Cel mai bun club din Romania are cale libera spre Champions League! O veste uriasa pentru Steaua, care isi tine acum in propria mana nu doar soarta in Liga Campionilor, dar si continuarea la nivel inalt ca echipa de fotbal. Bine ca s-a terminat! Greul de abia acum incepe!

Steaua a primit un fax la ora 18:59 despre decizia UEFA care a anuntat clubul ca este sub supraveghere pentru cinci ani, dar poate juca in cupele europene. Faxul a fost primit de Valeriu Argaseala, care apoi a anuntat pe toata lumea la ora 19:30. Steaua are prima mansa din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor pe 16 sau 17 iulie, la Bucuresti, contra lui Vardar Skopje, campioana Macedoniei, iar returul pe 23/24 iulie. Pentru grupe, va trebui sa treaca si de turul 3 s baraj.

La ora 20:30, UEFA a publicat si pe site decizia, in care scrie ca Steaua a fost exclusa pentru un an, insa pedeapsa a fost suspendata si inlocuita cu supravegherea pe cinci ani.

Decizia de la UEFA, in urma sedintei de pe 21 iunie s-a lasat greu asteptata, dar a meritat. Dupa o zi de luni in care toata Romania astepta verdictul UEFA, acesta nu a venit. Totul trebuia sa se afla marti dimineata, insa UEFA a amanat din nou decizia. Informatii neoficiale au curs, presa turca anuntand de doua ori (o data dimineata si o data spre seara) ca echipele din Turcia aflate de asemenea la judecata au fost suspendate. Steaua tremura si ea.

Singurele informatii credibile despre verdicit au venit de la oficialii cluburilor. Prima de la Fener, al carui oficial a declarat ca decizia va veni dupa ora 17:00 si ca inca nu se stia nimic. A doua de la MM Stoica, acesta sunand  la UEFA si afland ca forul european va anunta marti in mod sigur decizia si ca intarzierea a fost produsa de avalansa cazurilor pe care forul european le are de judecat (aproximativ 20 la numar).

La ora 19:30 Valeriu Argaseala a anuntat ca Steaua a fost iertata de UEFA, iar decizia a fost primita nu pe siteul uefa.com, ci pe fax, la club. Steaua are cinci ani de supraveghere, practic UEFA a admis ca a existat o fapta, insa nu atat de grava pentru a fi suspendata. La o a doua fapta similara, va fi pedepsita cu excluderea.



STEAUA MERGE IN LIGA CAMPIONILOR