FCSB

Costel Galca se teme de Aktobe: "Vine dintr-un fotbal cu bani"

Lui Costel Galca nu-i surade ideea de a intalni pe Aktobe din Kazahstan in turul 3 preliminar al Champions League. Cele doua echipe au castigat cu acelasi scor, 1-0, mansele tur ale intalnirilor cu Stromsgodset, in cazul Stelei, respectiv Dinamo Tbilisi in cazul celor de la Aktobe.

"Echipa din Kazahstan este o necunoscuta pentru mine momentan, dar stiu ca are jucatori straini care, cu siguranta, au ridicat nivelul echipei. In general, in aceste tari din spatiul ex-sovietic, s-a investit foarte mult in ultimii ani", a declarat Galca pentru site-ul oficial al Stelei.

"Pe cei de la Dinamo, Steaua i-a intalnit si anul trecut si ne amintim cu totii faptul ca au fost doua meciuri echilibrate, cu momente importante, care puteau sa incline balanta in oricare parte. Nici noi, nici cei de la Tbilisi nu mai avem aceleasi loturi ca anul trecut, dar cred ca jucatorii pe care ii am la dispozitie pot obtine rezultate notabile. Sper ca in dubla mansa pe care o vom juca, fie cu Dinamo, fie cu Aktobe, sa avem un joc mai bun si mai consistent si sa fructificam ocaziile de a inscrie pe care ni le vom crea", a mai spus Galca.

Steaua primeste vizita celor de la Stromsgodset, miercuri seara, pe Arena Nationala din Bucuresti, de la 20:30, in mansa retur a turului 2 preliminar din Champions League.



Costel Galca se teme de Aktobe: "Vine dintr-un fotbal cu bani"