Fotbal European

PSG s-a chinut cu o echipa de anonimi in Cupa Frantei

Sursă foto: https://twitter.com/PSG_English/

Fara Neymar, indisponibil pentru zece saptamani din cauza unei accidentari, Paris Saint-Germain a avut nevoie de 120 de minute pentru a trece de anonima Villefranche Beaujolais, echipa din al treilea esalon.

La finalul celor 90 de minute tabela a ramas incremenita la 0-0, dupa care vedetele Kylian Mbappe si Edison Cavani, rezerve la inceputu meciului, au pasat decisiv la primele doua reusite.

Draxler a deschis scorul in minutul 102 si Diaby a majorat avantajul in minutul 113, pentru ca ultimul cuvant sa-i apartina lui Cavani cu un minut inaintea epuizarii prelungirilor.

PSG s-a impus asadar, cu 3-0, insa egalul inregistrat dupa 90 de minute contra unei echipe modeste reprezinta un semnal de alarma pentru Thomas Tuchel in perspectiva dublei cu Manchester United din optimile Ligii Campionilor.

Echipa din capitala Frantei tocmai a suferit prima infrangere a sezonului in campionat, 1-2 pe terenul lui Olympique Lyon.



PSG s-a chinut cu o echipa de anonimi in Cupa Frantei