Brazilia a castigat greu meciul cu reprezentativa Columbiei, scor 2-1, miercuri noapte, in Grupa B la Copa America, competitie pe care o gazduieste in paralel cu EURO 2020.
Columbia a deschis scorul in minutul 10 prin Luis Diaz si a tinut de scor pana aproape de final.
Egalarea Braziliei a venit in minutul 78 dupa o faza controversata la care columbienii au protestat indelung.
Pe atacul Braziliei mingea l-a lovit pe centralul argentinian Nestor Pitana si a ricosat tot in posesia multiplei campioane mondiale.
Faza a curs in flancul stang de unde a venit centrarea pentru reluarea lui Firmino cu capul prin care Brazilia restabilea egalitatea.
Columbienii au protestat la adresa arbitrului, reprosandu-i acestuia ca nu a oprit jocul pentru a acorda minge de arbitru.
Casemiro a adus victoria Braziliei in minutul 90+10 cu capul dupa o lovitura de la coltul terenului.
Intr-un alt meci din Grupa B, Ecuador - Peru s-a incheiat 2-2.
Brazilia si Columbia sunt calificate in sferturile de finala. Primele patru din fiecare grupa merg mai departe.
Gazda Copei America mai are de jucat cu Ecuador.