EURO 2024

România s-a împiedicat de Belarus în drumul spre EURO 2024

Sursă foto: https://www.facebook.com/NationalaRomanieiOfficial/

În fața unor tribune goale și pe un teren despre care nu putem spune că a influențat rezultatul, România a remizat 0-0 cu Belarus la Budapesta, în etapa a 7-a din preliminariile EURO 2024.
Așa am trăit Belarus - România în preliminariile EURO 2024
Grupa României din preliminariile EURO 2024: Clasament, rezultate, program

Un rezultat care ne menține pe locul doi într-o grupă care s-a complicat după evenimentele de dată recentă din Israel.

România este în continuare neînvinsă, dar nici nu ne putem lăuda că am învins vreuna dintre echipele pe care le avem drept adversare la calificare, Elveția și Israel.

Primul șut spre poartă a aparținut celor din Belarus, dar cea dintâi ocazie a fost trecută în dreptul României la șutul lui Stanciu din interiorul careului, în minutul 10. Un balon respins în față de portarul Ignatovich.

Cinci minute mai târziu tricolorii au apărut din nou la finalizare, dar șutul lui Alibec a fost scos peste transversală de portar.

Belarus a urcat periculos în ofensivă, dar Screciu a stat bine pe picioare în șase metri și a respins în afara terenului.

Gazdele au avut o nouă acțiune în minutul 20 prin Ebong, atacantul Belarusului șutând pe lângă poartă.

Cu zece minute înaintea pauzei România a beneficiat de o lovitură liberă din poziție promițătoare, dar Stanciu doar a trimis pe poartă și tabela a rămas nemodificată.

Ocazia lui Răzvan Marin

Partea secundă a debutat cu tricolorii în ofensivă, iar ocazia ratată de Răzvan Marin în minutul 54 a fost cea mai importantă pentru România în întreaga repriză secundă.

Ignatovich a folosit ambele palme să fie sigur că mingea trece peste transversală.

În timp ce ai noștri au continuată să macine în gol, Moldovan a avut două intervenții decisive la șuturile lui Kontsevoi.

Rămânem cu acest punct care nu schimbă cu nimic datele problemei și cu locul doi în clasament, la două puncte în fața Israelului, echipă care nu a jucat meciul cu Elveția din cauza conflictului cu teroriștii din Gaza.

Meciul Israel – Elveția a fost reprogramat pentru 15 noiembrie și există premise să se dispute pe teren neutru în funcție de evoluția situației din Țara Sfântă.

Pentru noi urmează duelul de acasă cu Andorra (15 octombrie), meci la care vor avea acces doar copiii sub 14 ani din cauza unei sancțiuni UEFA.

Caseta tehnică

BELARUS: 12. Ignatovich – 5. Polyakov, 20. Volkov, 6. Politevich-cpt., 2. Pechenin – 15. Korzun, 9. Ebong (13. Bocharov, 73) – 4. Yuzepchuk (14. Karpovich, 73), 19. Klimovich (17. Gromyko, 83), 7. Kontsevoi (8. Karpitski, 90+1) – 11. Morozov (10. Bakhar, 73). Selecționer: Carlos Alos Ferrer
Rezerve: 1. Kudravets, 16. Rudzenok – 3. Parkhomenko, 18. Malkevich, 21. Borodin, 22. Pavlovets, 23. Antilevski

ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu (19. Olaru, 77), 10. Stanciu-cpt. (13. Mihăilă, 84) – 20. Man (21. Moruțan, 61), 7. Alibec (14. Hagi, 62), 9. Drăguș (22. Munteanu, 77). Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 1. Niță, 16. Târnovanu – 4. Racovițan, 6. M. Marin, 8. Cicâldău, 17. Fl. Coman, 23. Sorescu

 


România s-a împiedicat de Belarus în drumul spre EURO 2024