Motociclism

Lorenzo s-a distantat la general dupa victoria de la Mugello

Spaniolul Jorge Lorenzo a câstigat, duminica, Marele Premiu al Italiei la clasa MotoGP dupa ce l-a depasit în primul viraj pe conationalul sau Dani Pedrosa si nu a mai putut fi ajuns pâna la final.

Suspansul la clasa regina în ceea ce priveste numele câstigatorului s-a risipit dupa primul viraj, Lorenzo depasindu-l pe Dani Pedrosa cu o manevra la interior.

Liderul campionatului a pus zecime dupa zecime astfel încât la final si-a permis luxul de a saluta publicul italian în chiar ultimul tur regulamentar si nu în cel de onoare.

Diferenta dintre echipierul de la Yamaha si Pedrosa a fost în final de 5.2 secunde. Podiumul a fost completat de italianul Andrea Dovizioso de la Yamaha Tech 3, care l-a depasit pe finalul cursei pe germanul Stefan Bradl.

Pentru Lorenzo este a treia victorie la Mugello si a doua consecutiva la MotoGP.

Degeaba a încercat pilotul de la LCR Honda sa revina în ultimul tur ca Divizioso s-a pastrat în fata sa pentru a-si trece în palmares al patrulea podium din acest sezon si al treilea consecutiv.

Ultimele tururi au salvat spectacolul într-o cursa de altfel anosta. Americanul Nicky Hayden de la Ducati a încercat un atac asupra lui Bradl, dar s-a vaztu trimis mult în exterior si imediat a pierdut locul cinci în fata lui Valentino Rossi, coechipierul sau de la Ducati.

Campionul mondial Casey Stoner (Honda) a avut parte de o cursa cu evenimente. Al cincilea la start, Stoner s-a duelat în primele tururi cu Hector Barbera (Pramac Ducati) si Nicky Hayden, pentru ca la jumatatea cursei sa iasa în decor în virajul 12 al traseului din Toscana.

Revenit pe pista dupa ce si-a tinut motocicleta pe roti, Stoner s-a vazut aruncat pe locul 10 de unde pâna la final nu a mai recuperat decât doua locuri.

Victoria obtinuta de Lorenzo, a cincea pentru spaniol în acest sezon, i-a consolidat acestuia prima pozitie în clasamentul general, unde campionul mondial din 2010 are un avans de 19 puncte în fata lui Pedrosa.

Moto2

Andrea Iannone de la Speed Master a facut ca imnul Italiei sa rasune pentru tifosi adunati în tribunele de la Mugello. Iannonen s-a impus la categoria intermediara Moto2 pentru doar 90 de miimi de secunda în fata spaniolului Pol Espargaro de la Pons Kalex.

În lupta pentru victorie s-a mai implicat si elvetianul Thomas Luthi, care în cele din urma a terminat pe trei la opt zecimi de învingator.

Desi s-a clasat doar pe locul cinci, spaniolul Marc Marquez a ramas lider detasat la general cu un avans de 34 de puncte în fata lui Espargaro.

Moto3

Victoria la clasa mezina Moto3 s-a jucat si mai strâns între spaniolul Maverick Vinales si italianul Romano Fenati, cei doi piloti cu motociclete FTR Honda fiind despartiti de doar 20 de miimi de secunda.

Germanul Sandro Cortese de la KTM a fost al treilea la 71 de miimi distanta si a ramas lider la general, cu 164 de puncte. Vinales este al doilea cu 155 de puncte.

Urmatoarea runda a Motomondialului de viteza se va desfasura pe circuitul californian Laguna Seca, unde nu vor concura decât pilotii clasei MotoGP. Cursa de pe Laguna Seca va avea loc pe 29 iulie.



Lorenzo s-a distantat la general dupa victoria de la Mugello