Formula 1

Vettel castiga in Coreea de Sud si trece in fruntea clasamentului pilotilor

Sebastian Vettel a obtinut, duminica, a treia victorie consecutiva în Asia si l-a depasit în clasamentul pilotilor pe Fernando Alonso de la Ferrari. Scuderia de la Maranello a urcat pe doi în clasamentul constructorilor dupa ce McLaren-Mercedes nu a obtinut decât un punct.

Plecat din pozitia secunda a grilei de start, Vettel a transat rapid duelul cu Mark Webber, coechipierul sau de la Red Bull-Renault, si s-a instalat decisiv la conducerea cursei.

Webber si-a pastrat locul al doilea pâna la final, luându-i lui Alonso puncte pretioase în clasamentul general.

Spaniolul de la Ferrari a plecat de pe patru si a reusit depasirea în fata lui Lewis Hamilton în primele viraje ale cursei, însa în raport cu rivalii de la Red Bull nu a izbutit sa puna niciun moment sub presiune pozitia celor doi din fata sa.

Primele viraje ale cursei de la Yeongam au reprezentat si cele mai spectaculoase momente ale unei curse în mare parte pusa sub semnul dominatiei celor de la Red Bull.

Webber a plecat bine din grila si s-a angajat primul în cel dintât viraj de stânga, dupa care a urmat lunga linie dreapta a traseului sud-coreean unde Vettel a venit puternic din spate si a trecut la aspiratie.

În spatele celor doi coechipieri se dadeau adevarate lupte roata la roata între patru piloti. Alonso a tâsnit  în fata lui Kimi Raikkonen si l-a blocat pe finlandez în primul viraj, dupa care a continuat la interiorul lui Lewis Hamilton.

Pe linia dreapta celor doi s-a alaturat Raikkonen, astfel ca pentru câtiva zeci de metri cele trei monoposturi au rulat în paralele. Felipe Massa a cautat la rândul sau interiorul, dar din nefericire pentru brazilian acolo nu a mai fost loc pentru înca o masina.

Startul cursei a fost pentru alti piloti sinonim cu dezastrul. Esta cazul britanicului Jenson Button de la McLaren, care a parasit întrecerea în chiar primul tur dupa ce a fost acrosat de japonezul Kamui Kobayashi.

Cu moralul la cote înalte dupa podiumul obtinut în cursa de casa de la Suzuka, Kobayashi l-a scos din cursa si pe Nico Rosberg pentru a fi tacâmul complet. Pentru incidentul cu Button japonezul a platit cu un drive through.

Mai rapid cu 2 pâna la 6 zecimi fata de Alonso si cu spatele asigurat de prezenta lui Webber pe doi, Vettel a pilotat fara nici cea mai mica ezitare în prima parte a cursei si avansul crestea cu fiecare tur parcurs.

Ordinea a ramas neschimbata dupa primele opriri programate la boxe, iar cel mai interesant duel de pe circuit i-a avut drept protagonisti pe Hamilton si Massa.

În cursa spre asigurarea locului la Ferrari pentru sezonului 2013, Massa a realizat o noua cursa foarte buna, iar depasirea efectuata în turul 21 din cele 55 programate asupra rivalului sau de la McLaren a venit sa confirme forma buna si determinarea sud-americanului.

Hamilton a fost apoi luat în vizor de Raikkonen, cei doi depasindu-se reciproc în intervalul tururilor 24 si 27 înainte ca britanicul sa se retraga la boxe pentru al doilea pit stop.

Ferrari a marit ritmul în a doua parte a cursei si cele doua monoposturi în rosu au tinut pasul cu echipierii de la Red Bull, numai ca diferentele create în debutul cursei au fost imposibil de surmontat.

Massa în mod evident mai rapid decât Alonso în multe momente s-a apropiat la mai putin de o secunda si jumatate, dar de la boxe avântul brazilianului a fost rapid temperat de inginerul sau de cursa, Rob Smedley.

Ultimele tururi au fost condimentate de o conversatiile radio dintre Vettel si oamenii din staff-ul sau, acestia din urma anuntând o problema iminenta la monopostul RB8. În cele din urma germanul a trecut învingator linia de sosire si a împuscat doi iepuri dintr-un foc devenind noul lider la general.

Urmatoarea etapa a Campionatului Mondial este programata la Noida în India în intervalul 26-28 octombrie.

Ordinea finala în Marele Premiu din Coreea de Sud:

 1.  Vettel        Red Bull-Renault           1h36:28.651
 2.  Webber        Red Bull-Renault           +     8.200
 3.  Alonso        Ferrari                    +    13.900
 4.  Massa         Ferrari                    +    20.100
 5.  Raikkonen     Lotus-Renault              +    36.700
 6.  Hulkenberg    Force India-Mercedes       +    45.300
 7.  Grosjean      Lotus-Renault              +    54.800
 8.  Vergne        Toro Rosso-Ferrari         +  1:09.500
 9.  Ricciardo     Toro Rosso-Ferrari         +  1:11.700
10.  Hamilton      McLaren-Mercedes           +  1:19.600
11.  Perez         Sauber-Ferrari             +  1:20.000
12.  Di Resta      Force India-Mercedes       +  1:24.400
13.  Schumacher    Mercedes                   +  1:29.200
14.  Maldonado     Williams-Renault           +  1:34.900
15.  Senna         Williams-Renault           +  1:36.900
16.  Petrov        Caterham-Renault           +     1 tur
17.  Kovalainen    Caterham-Renault           +     1 tur
18.  Glock         Marussia-Cosworth          +     1 tur
19.  Pic           Marussia-Cosworth          +  2 tururi
20.  Karthikeyan   HRT-Cosworth               +  2 tururi

Cel mai rapid tur: Webber, 1:42.037

Abandonuri:

De la Rosa    HRT-Cosworth                 17
Kobayashi     Sauber-Ferrari               17
Rosberg       Mercedes                     2
Button        McLaren-Mercedes             1


Vettel castiga in Coreea de Sud si trece in fruntea clasamentului pilotilor