Cupa Davis

Hanescu aduce primul punct cu Ucraina

Echipa Romaniei a inceput cu dreptul meciul cu Ucraina din turul doi al Grupei I din zona Euro-Africana a Cupei Davis, Victor Hanescu impunandu-se, vineri, in fata lui Illya Marchenko, scor 7-6 (1), 7-5, 6-4. Meciul a fost in direct pe Onlinesport.ro
Hanescu a inceput mai bine meciul si s-a desprins rapid pe tabela, scor 4-1, in urma unui break.

Ucraineanul Marchenko a profitat de prima sansa de break avuta si a revenit in set, egaland ulterior scorul la patru, dupa trei greseli nefortate adunate in dreptul lui Hanescu.

La scorul de 5-5 Marchenko a beneficiat de minge de break, dar Hanescu a iesit din impas cu o scurta foarte bine plasata langa fileu.

In cele din urma primul set s-a decis la tie-break, dupa ce Hanescu a ratat mai multe sanse de a se distanta la 5-1 in debutul actului inaugural.

Tie-breakul a fost la discretia celui mai valoros jucator roman al momentului, Hanescu impunandu-se cu 7-1, dupa o ora si 13 minute de la primul serviciu.

Setul al doilea a avut o desfasurare aproape similiara cu primul, Hanescu conducand cu 4-2 dupa ce a reusit devreme un break.

Marchenko a revenit inca o data, egaland situatia la patru, preluand mai apoi pentru prima data conducerea pe tabela, scor 5-4.

Momentul hotarator s-a consumat in jocul zece, cand Hanescu a salvat o minge de set.

De aceasta data un nou break obtinut de Hanescu a fost decisiv pentru evitarea tie-breakului. 7-5 in favoarea jucatorului roman, dupa 54 de minute de la prima minge pusa in joc.

Setul al treilea a stat sub semnul echilibrului pana in clasicul game sapte, cand Hanescu facut diferenta profitand ce cele trei duble greseli ale adversarului.

Pentru Victor Hanescu aceasta este a 12-a victorie la simplu in Cupa Davis si a 7-a obtinuta pe zgura.

In al doilea meci de simplu se intalnesc Adrian Ungur si Serghei Stahovksy.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Hanescu aduce primul punct cu Ucraina