Tenis

De ce costa atat de mult ceasul lui Nadal?

In urma articolului nostru despre ceasul lui Nadal de 550.000 de dolari, am primit pe e-mail intrebari de la mai cititori care doreau sa afle de ce costa atat un simplu ceas. Noi atunci am oferit informatia bruta. In fata acestei intrebari, am incercat sa aflam si noi raspunsul. Nu numai ca nu l-am aflat, dar ni se pare ca la acest ceas este chiar dificil de citit insasi ora, insusi scopul sau initial fiind compromis. Suntem Tourbillionati rau.
Comentarii: Puteti comenta acest articol pe blogul vadim.ro.

Rafael Nadal i-a pus pe jar pe fanii tenisului si nu numai cand a aparut la Roland Garros cu ceasul TOURBILLON RM 027, serie limitata RAFAEL NADAL, 50 de bucati. 

Producatorul incearca sa ii exlpice costul de 550.000 de dolari astfel: greutate de 3,8 grame, aliaje rare, doi ani de conceptie si ora precisa in ciuda socurilor puternice, repetate (ca asa e in tenis).

Tourbillion a fost mereu o serie de ceasuri scumpa. 20.000 de dolari sau mai mult. Insa, modelul Rafael Nadal a venit cu un cost imens. Cu acei bani iti cumperi doua masini Lamborghini care arata si ora pe bord alaturi de altele.

Normal, cine cumpara un astfel de ceas poate avea orice. Nu este o chestiune de bani, ci una de exclusivism: a purta ceasul  lui Nadal (pacalit de marketing) si a avea la mana ceva rar (o serie de doar 50 de bucati).

Este ok. Ne-am uitat si noi la ceas, la cum arata. Apasati aici pentru imaginea in detaliu.

In primul rand ora pe acest ceas noua ni s-a parut ca este foarte greu de citit. Ideea Tourbillion de a avea mecanismul la vedere (o idee de altfel pe care si Swatch a avut-o acum 15 ani cu un model automatic), alaturi de un design format din mici bare care seamana cu limbile ceasului duce la o greoaie citire a orei. Din imaginea aceea trebuie sa stai putin ca sa vezi cat este de fapt ceasul.

Ok, merge, se invart rotitele, dar pe bune cat e ora ca mi-e foame si nu stiu daca e pranz sau dimineata? Am dormit prea mult sau vad in ceata, cat dracu e ora la porcaria asta de jumatate de milion?

Apoi, designul general al ceasului pare unul ieftin, privit de la semidistanta.  De aceea, niste bogatasi care isi iau asa ceva risca sa fie priviti stramb de cei din jur, daca nu le arata si factura prinsa  cu o ata. Este posibil sa nu fie crezuti  ca au dat pe el o jumatate de milion si vor avea probleme in a-si convinge amicii de bautura/droguri  ca nu au la mana un Casio subacvatic. Nu, pe bune, nu e din plastic, e un aliaj de litiu special, e seria limitata a lui Nadal, costa 550.000 de dolari. Ok, daca spui tu...

Un ceas mai ieftin, acest model de Rado de exemplu, care costa cam 2.000 de euro, pus langa Tourbillionul lui Nadal pare, daca nu stii pretul, ceva mult mai elegant si exclusivist. Si Rado are materiale frumoase, dar nu costa atat. Ca idee, acest model de Rado, dar cu ecranul plin de diamante mici, negre, costa 16.000 de dolari. E cu diamante, nu aliaje de litiu.

Asadar, de ce costa orologiul lui Nadal atata, nu stim si nu va putem raspunde. Macar daca te invata tenis, isi merita banii.

Daca socotim ca 80% din populatia globului traieste cu sub 10 dolari pe zi, iar jumatate din oamenii de pe acest Pamant cu sub 2,5 dolari pe zi, dintr-un ceas de 550.000 de dolari chiar ca nu mai  intelegem nimic. Traiasca (pardon de cacofonie), criza!

Comentarii: Puteti comenta acest articol pe blogul vadim.ro.

Onlinesport: Vadim Cusnarencu



De ce costa atat de mult ceasul lui Nadal?