Tenis

Dulgheru s-a calificat in finala la Varsovia

Pentru al doilea an consecutiv jucatoarea Alexandra Dulgheru va disputa finala turneului WTA de la Varsovia, dotat cu premii totale in valoare de 600.000 dolari.
Clasata in aceasta saptamana pe locul 32 WTA, cea mai inalta pozitie din cariera, Dulgheru a invins-o, vineri, in semifinale, pe chinezoaica Na Li, a treia favorita, cu 6-4, 3-6, 6-4.

Dulgheru a rupt echilibrul in primul act la 5-4, cand a reusit un break-ul decisiv pentru castigarea setului. Desi a condus cu 40-0 pe propriul serviciu, Dulgheru nu a reusit sa concretizeze niciuna din cele trei sanse de set.

Li s-a agatat de fiecare minge mentinand suspansul la cote inalte, pentru ca Dulgheru sa inchida setul cu a opta sansa, dupa o ora de la primul serviciu.

Debutul setului secund i-a apartinut jucatoarei din Romania, Dulgheru distantandu-se la 2-0 dupa un break reusind inca din primul game. Li a intors rezultatul in favoarea sa, scor 3-2, pentru a reusi mai apoi break-ul in jocul opt.

Chinezoaica favorita trei a echilibrat meciul dupa ce s-a impus cu 6-3 in setul secund, astfel ca s-a intrat in decisiv.

Dupa un inceput sub semnul echilibrului, Dulgheru s-a desprins la 5-2 cu break, dupa care Li a reusit sa castige la randul sau pe serviciul adversarei, revenind la 4-5 avand sansa egalarii. Dulgheru a fortat la primire si a inchis meciul cu un nou break, dupa 2 ore si 21 de la prima minge pusa in joc.

Dominata la capitolul puncte direct castigatoare (37-13 in favoarea lui Li), Dulgheru a facut diferenta profitand de cele 51 erori nefortate adunate in dreptul jucatoarei din China.

Pentru Dulgheru este a doua finala consecutiva la Varsovia, dupa cea din 2009 cand si-a trecut in palmares primul si pana acum singurul sau titlu WTA.

In a doua semifinala, chinezoaica Jie Zheng a invins-o pe Greta Arn din Ungaria (205 WTA), cu 6-4, 7-5.

Finala de la Varsovia se va disputa sambata la pranz.

Onlinesport: Dumitru Stircu


Dulgheru s-a calificat in finala la Varsovia