Tenis

Jankovic a castigat finala de la Indian Wells. Wozniacki, noul numar doi mondial

Fosta lidera a ierarhiei feminine, Jelena Jankovic, a castigat, duminica, titlul la Indian Wells, dupa ce a invins-o in finala pe daneza Caroline Wozniacki, cu 6-2, 6-4.
Pentru jucatoarea sarba de 25 ani este al 12-lea titlu din cariera si primul dupa o pauza de sase luni, ultima victorie in circuitul mondial datand din august 2009, cand Jankovic a castigat la Cincinnati.

"Au fost doua saptamani foarte bune pentru mine, cu adevarat minunate. Sunt incantata ca am reusit sa castig acest turneu", a declarat Jankovic.

De cealalta parte, desi invinsa, Wozniacki se va consola cu urcarea pe pozitia secunda in ierarhia mondiala, aceasta fiind cea mai buna clasare a sa in clasamentul WTA.

"Jelena a jucat un tenis foarte bun, fara greseli prea multe. Am incercat sa schimb tactica din mers, dar nu am reusit sa echilibrez meciul pentru ca am gresit puncte importante", a declarat Wozniacki.

Onlinesport


Jankovic a castigat finala de la Indian Wells. Wozniacki, noul numar doi mondial