Tenis Actualizat: Sambata, 13 Martie 2010, 13:53:25
Hanescu s-a calificat in turul doi la Indian Wells si il va intalni pe Roger Federer
Tenismanul Victor Hanescu s-a calificat, vineri, în turul doi al turneului de la Indian Wells, faza în care îl va întâlni pe numarul 1 mondial, elvetianul Roger Federer, informeaza site-ul oficial al competitiei.
Hanescu l-a învins în primul tur, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/4), pe sportivul argentinian Juan Ignacio Chela.
La meciul cu tenismanul român, Roger Federer va reveni în competitie dupa o pauza de sase saptamâni. Elvetianul nu a mai jucat dupa ce a câstigat Australian Open, el fiind nevoit sa lipseasca de la turneul de la Dubai, din cauza unei infectii pulmonare.
Prin accederea în turul doi, Hanescu si-a asigurat un premiu de 11.500 de dolari si 25 de puncte ATP.