Box

Bute mizeaza pe viteza in meciul cu Brinkley

Pugilistul roman Lucian Bute a declarat la conferinta de presa dinaintea confruntarii cu americanul Jesse Brinkley ca viteza sa superioara va face diferenta in meciul programat, vineri noapte, in Bell Centre din Montreal. Detinatorul titlului mondial la categoria super mijlocie a versiunii IBF a mai spus ca-si doreste o lupta scurta, la fel ca precedentele trei pe care le-a incheiat inaintea reprizei a 5-a.
"Nu ma influenteaza faptul ca lumea considera ca Brinkley va fi un adversar facil. Nu eu sunt cel care stabileste clasamentul mondial. Brinkley si-a câstigat statutul de aspirant numarul 2. El a câstigat dreptul de a boxa cu mine", a spus Bute potrivit site-ului canadian ruefrontenac.com

Cu un palmares impresionant, presarat cu 26 de victorii din tot atatea partide, Bute a continuat: "Mi se pare normal sa fiu favorit, din moment ce sunt campion. Brinkley este lent. Viteza si explozia mea vor face diferenta. Adversarul meu nu este cel mai talentat, dar munceste foarte mult si este într-o conditie fizica excelenta".

Detinatorul centurii IBF la categoria super mijlocie a mai spus ca Brinkley nu mai are niciun secret pentru el, dupa ce l-a studiat intens in ultima perioada.

"Ii cunosc atat punctele forte, cat si pe cele slabe. Este periculos in lupta corp la corp, atunci cand se afla aproape de adversar, dar noi avem stabilita o strategie buna in acest sens. Sunt pregatit pentru o seara lunga, dar sper ca meciul sa fie la fel de scurt ca ultimele trei dispute", a mai spus Bute, care a incheiat inainte de repriza a cincea ultimele meciuri.

Onlinesport

foto: www.ruefrontenac.com


Bute mizeaza pe viteza in meciul cu Brinkley