Box

Lucian Bute a trecut cantarul oficial inaintea meciului cu Miranda

Pugilistul român Lucian Bute a trecut, vineri, la Montreal, cântarul oficial înaintea meciului cu columbianul Edison "Pantera" Miranda, în care îsi va apara titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, informeaza presa canadiana.

Atât Bute cât si Miranda s-au încadrat în limita categoriei, de 76,2 kilograme, românul cântarind 75,8 kilograme, iar Miranda 75,7 kilograme.

Potrivit presei din Canada, la cântarul oficial Miranda l-a fixat îndelung cu privirea pe Bute, încercând sa-l intimideze, dar atitudinea românului a fost una calma si încrezatoare.

"Nu am emotii, am facut tot ce trebuia ca sa fiu bine pregatit pentru acest meci. Miranda loveste tare, dar viteza si abilitatile mele vor fi avantajele mele în lupta pentru a ramâne campion mondial. Sunt nerabdator sa boxez, centura va ramâne la Montreal", a declarat Bute.

Miranda s-a declarat, de asemenea, pregatit pentru duelul cu Lucian Bute. "Sunt foarte relaxat si bine pregatit. Sunt într-o forma mult mai buna decât anterior, iar la meci veti vedea schimbarea. As spune ca sunt cu 35 la suta mai bun decât înainte. Nu sunt tipul de pugilist pe care Bute l-a facut ko pâna acum, sunt un luptator. Voi intra în ring ca sa iau titlul. Voi duce titlul acasa, nu stiu cum, dar stiu ca voi reusi", a precizat pugilistul.

Pugilistul Lucian Bute îl întâlneste, sâmbata (duminica dimineata în România), pe columbianul Edison "Pantera" Miranda, si îsi apara pentru a cincea oara titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, într-o gala ce va avea loc la Centre Bell din Montreal (Canada).

Mediafax



Lucian Bute a trecut cantarul oficial inaintea meciului cu Miranda