Formula 1

Ecclestone: "Daca lucrurile continua asa, cursa se anuleaza"

Seful Formulei 1, Bernie Ecclestone, a declarat joi seara ca saptamana viitoare va fi decisiva pentru a sti daca Marele Premiu al Bahrainului, cursa care ar trebui sa inaugureze sezonul pe 13 martie, va avea sau nu loc.

"Suntem atenti la situatia din Bahrain si vom lua o decizie rapida", a spus Ecclestone pentru 'The Press Association'. "Am discutat cu principele joi dimineata. El nu stie mai mult decat mine, insa urmareste ceea ce se intampla. Saptamana viitoare vom sti exact ce facem cu Bahrainul".

Principele este chiar cel vizat de demonstranti, cel caruia i se vrea capul.

Pentru agentia 'Reuters', Ecclestone a fost mai precis: "Vom lua o decizie martea sau cel tarziu miercurea viitoare. Daca lucrurile merg la fel ca acum in Bahrain, vom anula cursa".

Echipele din F1 ar trebui sa ajunga in Bahrain intre 3 si 6 martie, pentru cursa de pe 13.

Situatia in Bahrain este grea. In capitala Manama se duc lupte de strada, sunt trei morti morti si zeci raniti, iar revolta contra regimului, pentru castigarea "democratiei" este in toi. Politia trage in oameni cu gaze lacrimogene si gloante de cauciuc. De miercuri, sute de persoane stau si protesteaza in piata La Perla de Manama cerand, ca la noi in 1989, libertate si democratie.

Cursa de GP2 a fost deja anulata.

Onlinesport


Ecclestone: "Daca lucrurile continua asa, cursa se anuleaza"