Formula 1

Renault si Lotus au semnat un parteneriat pentru anul 2011

Echipa Renatul F1 se va numi Lotus Renault incepand din sezonul 2011 al Formulei 1, dupa ce compania care detina pachetul majoritar, Genii Capital, si-a vandut actiunile catre Proton, firma care a cumparat in 1997 licenta de productie a marcii Lotus, informeaza BBC.
Aceasta mutare determina o situatie inedita pentru Marele Circ, sezonul urmator pe grila existand posibilitatea de a avea doua echipe cu numele de Lotus.

Pe de-o parte va fi echipa lui Tony Fernandes, cea care a readus in 2010 numele Lotus in Formula 1 si care a cumparat in cele din urma dreptul de uz pentru acest brand, iar pe de alta parte va fi noua echipa Lotus Renault.

De altfel, Fernandes si Proton se afla in litigiu asupra dreptului de folosire a numelui Lotus in competitie, din aceasta cauza masinile Lotus Renault urmand a fi denumite in continuare prin vechea titulatura de Renault.

Noul design al echipei Lotus Renault este preponderent negru, cu linii galbene, in timp ce Lotus F1 va miza pe traditionala culoare verde care a facut istorie de la jumatatea anilor 60 si pana la colapsul din 1994.

Renault a cumparat in anul 2000 echipa Benetton, a carei denumire a schimbat-o doi ani mai tarziu in Renault F1. Titlurile mondiale din 2005 si 2006 aduse de Fernando Alonso au consfintit suprematia grupului francez, care la finalul anului 2009 s-a retras din campionat, vanzand pachetul majoritar de actiuni catre Genii Capital, o companie cu sediul in Luxemburg.

Onlinesport


Renault si Lotus au semnat un parteneriat pentru anul 2011