Formula 1

Toyota a acceptat descalificarea monoposturilor sale

Conducerea echipei Toyota F1 a acceptat, sambata, descalificarea monoposturilor pilotate de Jarno Trulli si Timo Glock, pe motiv ca nu sunt conforme cu regulamentul, anuntand ca vor fi modicate piesele incriminate pana duminica.
FIA a anuntat, sambata, ca "eleronul din spate al  monoposturile Toyota prezinta o flexibilitate extrema". Dupa ce au examinat masinile si au ascultat explicatiile oficialilor echipei, comisarii cursei de la Melbourne au decis "excluderea" monoposturilor din sedintele de calificare, a precizat FIA. In consecinta, Timo Glock, care obtinuse locul 6 pe grila de start in urma sedintei de calificari de sambata dimineata, si Jarno Trulli, locul 8, vor pierde aceste pozitii si vor incepe cursa de pe ultimele doua locuri ale grilei de start a MP al Australiei.

"Bineinteles, acceptam si respectam aceasta decizie. Intentionam sa modificam piesele respective in cursul noptii. Suntem increzatori. Aceste modificari nu vor conduce la scaderea performantei monoposturilor. Design-ul eleronului a trecut procedurile noastre de testari interne. Totusi, in urma deciziei FIA, este clar ca trebuie sa revedem aceste teste, pentru a ne asigura ca situatia nu se va repeta", se arata intr-un comunicat al Toyota.

Cursa australiana se va desfasura, duminica, de la ora 09.00.

Mediafax


Toyota a acceptat descalificarea monoposturilor sale