Champions League

Presa italiana il critica pe Chivu: "Este de nerecunoscut"

Presa italiana îl critica pe fundasul Cristian Chivu dupa meciul pierdut de Inter Milano, scor 1-3, cu Tottenham, în etapa a patra a fazei grupelor Ligii Campionilor, apreciind ca românul a fost cel mai slab din teren alaturi de brazilianul Maicon.

Nota 4 a primit-o Chivu de la agentia Datasport: "Împreuna cu Maicon au fost cei mai slabi, pacat ca la el este însa o recidiva. Este de nerecunoscut, mereu lent si niciodata nu are treaba cu mingea".

Site-ul tuttomercatoweb l-a notat pe Chivu cu 5: "Lennon nu e Bale, dar Chivu a suferit mult, în special dupa pauza".

Tot 5 a primit Chivu si de la calcionews.it: "Nu a fost într-o zi buna, depasit în multe ocazii de Lennon si niciodata în stare sa ajute la faza ofensiva".

Site-ul We-News i-a acordat românului nota 5, apreciind ca el a fost în permanenta dificultate: "Oare merita postul de titular?".

În schimb, agentia Calciomercato l-a notat cu 6, apreciind ca desi "Lennon i-a pus serioase probleme, macar are meritul de a nu fi fost depasit complet".

Echipa Internazionale Milano, cu Cristian Chivu integralist, a fost învinsa, marti, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), de formatia engleza Tottenham Hotspur, într-un meci contând pentru etapa a IV-a a grupei A a Ligii Campionilor.

Golurile echipei engleze au fost reusite de Van der Vaart '18, Crouch '61 si Pavliucenko '89, în timp ce pentru Inter a marcat camerunezul Samuel Eto'o '80.

Mediafax



Presa italiana il critica pe Chivu: "Este de nerecunoscut"