Stranieri

Nesu a inceput recuperarea la un centru specializat

Fundasul român al echipei FC Utrecht, Mihai Nesu, a început recuperarea la un centru specializat, dupa accidentarea suferita în 10 mai când si-a fracturat una dintre vertebrele cervicale, informeaza site-ul oficial al gruparii batave.
Doctorul echipei FC Utrecht, Frank Hellemondt, a mentionat ca Nesu munceste din greu pentru a se recupera. "În privinta procesului de recuperare nu sunt prea multe de spus.

Dar, în orice caz, Mihai munceste din greu pentru a se recupera cât de mult posibil. Fata de saptamâna trecuta, îsi poate misca usor mâna dreapta si poate simti câte ceva la piciorul drept, dar despre un progres mai mare nu se poate vorbi acum. Oamenii care se ocupa de recuperarea lui fac tot ce e posibil pentru acesta, dar în urmatoarele luni vom vedea cum va decurge situatia", a spus doctorul.

Mihai Nesu s-a accidentat, în data de 10 mai, la coloana în urma unei ciocniri cu un coechipier, Alje Schut, fiind transportat de urgenta la spital, unde i s-a descoperit o vertebra cervicala fracturata. El a fost supus unei interventii chirurgicale de cinci ore, în care i-a fost refacuta vertebra fracturata din zona cervicala.

Mediafax



Nesu a inceput recuperarea la un centru specializat