Stranieri

Fanii lui Lazio: "Mutu, tigan de rahat"

Echipa internationalului roman Adrian Mutu, Fiorentina, intrat pe teren in minutul 68, a invins Lazio Roma cu scorul 1-0, in primul meci al etapei a XI-a din Serie A. Suporterii laziali l-au facut in timpul acestui meci pe Mutu drept "tigan de rahat".
Fanii lui Lazio, cunoscuti pentru scandarile rasiste si xenofobe, l-au apostrofat serios pe "Briliant", strigand "Mutu esti un rahat" sau "tigan de rahat", ca urmare a incidentelor provocate de rromi in Peninsula.

Singurul gol al partidei a fost marcat in minutul 19 de catre Giampaolo Pazzini, la o faza in care portarul in varsta de 43 de ani, Marco Ballotta, a scapat in fata mingea dupa o lovitura de cap.

Giampaolo Pazzini a fost aproape sa faca dubla in minutul 74, dar sutul sau a lovit transversala, in timp ce la cealalta poarta Sebastien Frey l-a blocat excelent pe Massimo Mutarelli cu opt minute inainte de final.

In urma acestui rezultat, Fiorentina este in continuare neinvinsa in Serie A si a acumulat 23 de puncte in 11 meciuri, urcand astfel pe locul secund in clasament.

Fanii lui Lazio au provocat necazuri clubului de mai multe ori in ultimii ani din cauza incaierarilor si a incidentelor implicand sloganuri si bannere rasiste, reaminteste Reuters.

Partida cu Dinamo Bucuresti din preliminariile Ligii Campionilor, in august, a fost umbrita de astfel de comentarii si incidente rasiste.

Comunitatea romana din Italia este in centrul atentei in ultimele zile, dupa ce o femeie in varsta de 47 de ani din Roma a murit in urma agresarii sale de catre un presupus imigrant roman, precizeaza Reuters.
Au evoluat:
Lazio
: Ballotta; Scaloni, Stendardo, Cribari, Zauri; Firmani (Mudingayi 68), Ledesma, Mutarelli; Manfredini (Meghni 46); Rocchi, Makinwa (Tare 71)

Fiorentina: Frey; Potenza, Kroldrup, Gamberini (Dainelli 20), Pasqual; Kuzmanovic (Pazienza 53), Liverani, Donadel; Montolivo, Pazzini, Osvaldo (Mutu 68)

Onlinesport


Fanii lui Lazio: "Mutu, tigan de rahat"