Formula 1

Fernando Alonso nu crede in explicatia oferita de McLaren pentru accidentul de la Barcelona

Teoria ca vantul a influentat iesirea in decor a masinii pilotate de Fernando Alonso in testele de la Barcelona nu prea prinde la apropiatii pilotului spaniol si nici chiar la acesta.

Publicatia spaniola El Mundo noteaza ca Alonso solicita echipei McLaren sa precizeze in clar motivele care au dus la producerea accidentului din virajul trei al traseului Montmelo.

Potrivit sursei de mai sus “Alonso si apropiatii lui sunt convinsi ca ceva s-a defectat la masina” si sunt tematori ca incidentul sa nu se repete in sezonul care bate la usa.

Cei de la McLaren afirma ca vantul puternic a cauzat accidentul, iar masina nu a avut nici o defectiune care sa duca la un asemenea eveniment. 

"Masina a abordat larg virajul al treilea, unde se afla o zona de astroturf - iarba artificiala - ceea ce a dus la pierderea tractiunii si a cauzat o mare instabilitate. Pilotul a redresat spre interior si a recuperat tractiunea, dar a lovit partea laterala a zidului", scriu cei de la McLaren. 

"Rezultatele noastre indica faptul ca accidentul a fost cauzat de vanturile puternice si imprevizibile de pe circuit, la acel moment, vanturi care au afectat si alti piloti in mod similar, de exemplu pe Carlos Sainz Jr. Putem afirma in mod categoric ca masina lui Fernando nu a avut nici un fel de defectiune tehnica si nici nu si-a pierdut presiunea aerodinamica, chiar daca a fost supusa unor forte mari G", spun cei de la McLaren. 

"Este exclusa posibilitatea ca nu au existat scurgeri de curent sau defectiuni ale sistemului ERS", sustine McLaren, pentru a demonta zvonurile conform carora Alonso ar fi lesinat din cauza ca a fost curentat inainte de accident. "Datele noastre arata ca Alonso a apasat pe frana inainte de impact, ceea ce demonstreaza ca era constient in acele momente", completeaza britanicii.  

La randul sau, germanul Nico Rosberg, pilot Mercedes si vicecampion mondial in 2014, a avut o luare de pozitie cel putin interesanta, chiar exploziva daca ar fi dus-o pana la capat.

“Ar fi interesant sa-mi spun parerea, dar nu pot. Probabil nici Fernando nu stie ce s-a intamplat acolo”, a spus Rosberg, anunta Gazzetta dello Sport.

Intre timp Alonso continua recuperarea in resedinta sa din Oviedo si va face deplasarea in Australia pentru prima cursa a sezonului. La Melbourne va urca la volan numai dupa un examen medical amanuntit efectuat de o echipa specializata.

Noul sezon de Formula 1 debuteaza pe 15 marti la Antipozi.



Fernando Alonso nu crede in explicatia oferita de McLaren pentru accidentul de la Barcelona