Stranieri

Chiriches i-a cucerit pe italieni cu primul sau gol la Napoli

Internationalul roman Vlad Chiriches a marcat, joi seara, primul sau gol in tricoul lui Napoli in victoria din deplasare contra belgienilor de la Club Brugge in grupele Ligii Europa.

Un gol marcat dupa o faza fixa si care i-a atras lui Chiriches numeroase laude in presa italiana de vineri.

“Chiriches are puterea sa surprinda mereu, chiar daca din punct de vedere fizic multi il vad destul de fragil. A fost decisiv pentru Napoli si a aratat ca este pregatit sa joace mult mai des”, au scris cei de la Tuttosport.

Aceeasi publicatie mai noteaza despre fostul stelist ca are calitati fizice care ar trebui sa-l faca un jucator exponential la fazele fixe pentru Napoli.

“Chiriches este un jucator de viitor, iar astfel de evolutii nu-l pot face decat sa fie si mai increzator”, au concluzionat cei de la Tuttosport.

Gazzetta dello Sport a notat mai sec ca “Vlad Chiriches a fost decisiv pentru Napoli” si ca acesta a devenit al optulea marcator diferit pentru echipa italiana in acest sezon de Liga Europa.

“Chiriches a fost extrem de rapid si foarte bun in duelurile aeriene”, au scris cei de la Tuttomercatoweb.

Laudele nu au contenit si Chiriches “si-a confirmat inca o data forma buna, reusind sa marcheze primul sau gol in tricoul lui Napoli cu o executie excelenta”, dupa cum scriu si cei de la Calcionapoli24.



Chiriches i-a cucerit pe italieni cu primul sau gol la Napoli