Ligue 1

Remiza fara goluri in Clasicul Frantei. Messi aparat de scutieri

Sursă foto: https://twitter.com/playsporcom/

Echipele Olympique de Marseille si Paris Saint-Germain au terminat la egalitate, scor 0-0, duminica seara, intr-un meci din etapa a 11-a in Ligue 1.

In pofida scorului alb inregistrat la final, ambele echipe au marcat cate un gol, insa reusitele au fost anulate de VAR.

PSG a ramas in inferioritate numerica din minutul 57, cand Hakimi a fost eliminat pentru un fault in postura de ultim aparator.

Aflat la primul lui Le Classique, Lionel Messi a avut nevoie de protectia scutierilor in momentul executarii loviturilor de la coltul terenului.

Fanii lui Marseille nu l-au primit pe Messi cu paine si sare, iar in partea secunda unul dintre ultrasi a patruns pe teren pana in apropierea argentinianului.

Nu s-a petrecut vreun incident regretabil, insa dupa privirea surprinsa de camerele de filmat Messi a tras o sperietura zdravana.

PSG ramane pe primul loc in clasament, cu 28 de puncte, cu sapte mai multe decat principala urmaritoare, Lens.

Podiumul este completat de Nice (19 puncte).



Remiza fara goluri in Clasicul Frantei. Messi aparat de scutieri