Turul Spaniei

Rodriguez si-a consolidat tricoul rosu dupa victoria de la Jaca

Joaquin Rodriguez este omul momentului în Turul Spaniei dupa demonstratia de forta de la Jaca, unde a câstigat etapa a 6-a dupa un duel direct cu britanicul Christopher Froome.

Cei doi rutieri au ramas în fruntea cursei pe ultimele sute de metri ale unei etape a 6-a care s-a desfasurat pe un traseu în lungime de 175.4 kilometri între Tarazona si Jaca.

Echipa Sky a pregatit finalul etapei în urcare cu o trena formata din doi rutieri pentru Froome, iar acesta din urma a impus ritmul în ultimul kilometru.

Doar Rodriguez a reusit sa tina ritmul cu ocupantul locului doi din Turul Frantei si l-a final s-a dovedit a fi rutierul mai puternic.

Rodriguez si Froome s-au duelat pentru victoria de etapa dar si pentru tricoul rosu în conditiile în care diferenta între cei doi era de doar o secunda în favoarea spaniolului.

Cel supranumit ”Purito” a fortat pe final si i-a luat lui Froome cinci secunde, însa britanicul a izbutit la rândul sau o buna operatiune în raport cu Alberto Contador.

”Pistolarul” nu a mai putut tine ritmul cu cei doi din fruntea cursei si a pierdut 19 secunde în raport cu Rodriguez terminând etapa pe locul patru la noua secunde în spatele lui Alejandro Valverde.

La general avansul lui Rodriguez în raport cu Froome este de 10 secunde, al treilea fiind Contador la o diferenta de 36 de secunde. În acelasi minut cu liderul mai sunt Rigoberto Uran la 42 de secunde, Robert Gesink si Alejandro Valverde, ambii la 54 de secunde.

Turul Spaniei continua, vineri, cu o etapa a 7-a pentru sprinteri. Se va pleca de la Huesca si se va sosi pe circuitul de motociclism Motorland Aragon dupa 164 kilometri.



Rodriguez si-a consolidat tricoul rosu dupa victoria de la Jaca