Motociclism

Rossi a fost operat la umar: "Era mai rau decat m-am asteptat"

Multiplul campion mondial de motociclism Valentino Rossi povesteste la doar doua zile dupa interventia chirurgicala la care a fost supus ca umarul cu probleme era mult mai rau afectat decat si-a inchipuit initial.
Italianul de la Ducati s-a accidentat in luna aprilie la o cursa de motocross, dar a amanat interventia chirurgicala necesara pana la finalul sezonului de MotoGP.

"Simt dureri in continuare, dar acestea sunt normale la doar cateva zile dupa operatie. Inca ma chinui sa dorm noaptea, dar interventia a decurs bine. Acum bratul meu este din nou strans lipit de gat si este doar o chestiune de timp pana cand voi fi din nou suta la suta apt", a declarat Rossi.

'Doctorul' curselor pe doua roti a mai explicat ca severitatea accidentarii nu a fost evidenta decat in momentul prezentei sale in spital.

"Din nefericire umarul era intr-o conditie mult mai rea decat m-am asteptat, asa ca operatia a durat de doua ori mai mult decat a fost prevazut initial. Toate acele tendoane pe care le credeam doar usor avariate in realitate erau complet rupte, asa ca de acum inainte voi avea un umar nou", a mai spus Rossi cu o usoara nota de umor.

Valentino Rossi a trecut la finalul acestui sezon de la Yamaha la Ducati, urmand a concura in premiera din 2011 pentru constructorul din Bologna.

Onlinesport


Rossi a fost operat la umar: "Era mai rau decat m-am asteptat"