Betano Sport

UTA și Oțelul trag cortina peste etapa a 16-a. Cu Bet Builder, pe Betano, toate pariurile preferate dintr-un meci sunt pe același bilet

Runda a 16-a din Liga 1, prima din returul sezonului regular, le aduce față în față pe UTA Arad și Oțelul Galați, echipele care au deschis practic actuala ediție de campionat la mijlocul lunii iulie. Meciul de luni seara, programat de la ora 20:30, se va disputa la Sibiu, stadionul celor de la UTA trecând printr-un proces amplu de schimbare a gazonului. Pe Betano, cu Bet Builder activat, toate pariurile preferate pot fi plasate pe același bilet, dintr-un meci sau din mai multe meciuri, pentru o singură cotă, după cum vom vedea în continuarea acestui material.

Ce este Bet Builder?

Cu opțiunea de pariere Bet Builder pot fi combinate mai multe pariuri din același meci, minimum două și maximum zece, sau din mai multe meciuri, pe același bilet de pariere. Astfel se obține o cotă mai mare cu pariuri din același meci. Pentru a paria cu Bet Builder trebuie bifat butonul Bet Builder din partea dreapta sus a ecranului în interiorul meciului dorit, iar când acesta s-a făcut albastru se trece la alegerea pariurilor. Cu Bet Builder, pe Betano, se pot face peste 500 de combinații pe un singur meci.

O selecție, opt pariuri, un singur bilet cu Bet Builder

Din oferta Betano de luni, 13 noiembrie, am ales meciul UTA Arad – Oțelul Galați care închide etapa a 16-a în Liga 1 și, cu Bet Builder activat, am mizat pe opt piețe diferite de pariere. Acum, cu Bet Builder, toate pariurile tale preferate sunt în același loc, după cum vom vedea mai jos.

UTA – Oțelul Galați (20:30)

Total goluri – Peste 1.5 (cota 1.53)
Ambele echipe înscriu – Da (cota 2.07)
Șansă dublă – 1X (cota 1.44)
Rezultat prima repriză – Egal (cota 1.88)
Goluri prima repriză – Peste 0.5 (cota 1.60)
Ambele echipe să primească 2+ cartonașe – Da (cota 1.45)
Oțelul cornere – Peste 3.5 (cota 1.78)
UTA șuturi pe poartă – Peste 3.5 (cota 1.65)

Cele două echipe sunt vecine de clasament în partea inferioară a ierarhiei din Liga 1, despărțite de un singur punct înaintea duelului direct. UTA are 18 puncte, în timp ce Oțelul a adunat 17 puncte în primul sezon de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

UTA este neînvinsă de șapte etape și a câștigat ultimele două meciuri din campionat. Ambele echipe au marcat în ultimele patru partide susținute de arădeni în Liga 1.

Oțelul a câștigat o singură partidă din ultimele cinci în campionat, 1-0 cu Dinamo pe teren propriu. A urmat înfrângerea cu Farul și trei remize consecutive. Gălățenii n-au pierdut niciun meci în deplasare sezonul acesta, adunând o victorie șase rezultate de egalitate. Ambele echipe au marcat în trei din cele șapte meciuri disputate de Oțelul pe teren străin sezonul acesta.

Formația pregătită de Dorinel Munteanu este ”campioana” remizelor la jumătatea sezonului regular. Din cele 15 meciuri disputate de Oțelul nu mai puțin de 11 s-au încheiat la egalitate. De asemenea, Oțelul a pierdut doar două meciuri, la fel ca FCSB, Rapid, Hermannstadt sau Petrolul, echipe clasate în zona playoff.

O serie a remizelor pe care Oțelul a deschis-o chiar din prima etapă, 1-1 cu UTA. Au marcat atunci doi jucători pe care îi cheamă Pop, Rareș pentru arădeni și Alexandru pentru gălățeni.

Cota 37

Astfel, cu Bet Builder activat din partea sus a ecranului la meciul UTA – Oțelul Galați din etapa a 16-a în Liga 1 poți ajunge la o cotă cumulată de 37.00, iar cu o miză de 50 de lei câștigul poate fi de 1.850,00 de lei.

Cotele de mai sus sunt informative și pot suferi modificări până la ora meciului. De asemenea, alegerile făcute au un caracter demonstrativ, fiecare jucător având libertatea de a-și construi biletul cu Bet Builder activat după propria pricepere și inspirație.

Toate cele opt pariuri de mai sus se adaugă pe un singur bilet, cu Bet Builder, pe Betano. Intră în fiecare meci din oferta Betano, apoi apasă în colțul din dreapta sus pe iconița de Bet Builder, iar în momentul în care aceasta se face albastră poți plasa mai multe pariuri din acest meci, pe același bilet.

Ai și Mega Cote

Mega Cotele Betano sunt cote de pariuri sportive care se aplică doar la pariurile simple plasate înainte de începutul meciului. Mega Cotele sunt oferite de Betano pentru cele mai importante evenimente din fiecare zi și oferă cele mai mari cote de pe piață. Ele îți oferă un câștig maxim, fiind special create de Betano cu gândul doar la profitul maxim al jucătorilor, cu 0% câștig pentru casa de pariuri. Le descoperi mai ușor în ofertă prin iconița MC din dreptul meciului selectat.

Nu uita de Betano Avantaj

Are echipa pe care ai pariat două goluri avans? Ai câștigat direct pariul tău!

Dacă ai plasat un pariu pe victoria unei echipe, iar aceasta are în orice moment un avantaj de două goluri, atunci pariul tău este considerat automat drept unul câștigător, chiar dacă adversarii marchează sau câștigă ulterior meciul!

Spre exemplu, la meciul Poli Iași – CFR Cluj din această etapă gazdele au început mai bine și la jumătatea primei reprize aveau 2-0 pe tabelă. Ulterior, CFR Cluj a întors scorul și a intrat în avantaj la cabine (3-2), pentru ca în final partida să se încheie la egalitate, scor 3-3. La 2-0, toți cei care au pariat pe victoria echipei Poli Iași au primit biletul verde, chiar dacă în final disputa din Copou s-a încheiat cu o remiză.

Cu oferta “Betano Avantaj”, poți plasa un pariu (simplu, multiplu, sistem sau Bet Builder) înainte de începerea meciului pe Rezultatul final (câștigă echipa gazdă sau oaspeții) și dacă echipa pe care ai pariat are un avans de 2 goluri în orice moment al meciului, câștigi automat fără să mai aștepți să se termine meciul!



UTA și Oțelul trag cortina peste etapa a 16-a. Cu Bet Builder, pe Betano, toate pariurile preferate dintr-un meci sunt pe același bilet