Formula 1

Zak Brown critică parteneriatele dintre echipe în Formula 1 și avertizează asupra riscurilor pentru corectitudinea competiției

onlinesport
4 min Timp citire

Șeful McLaren F1 Team, Zak Brown, a lansat un avertisment ferm privind relațiile financiare tot mai strânse dintre unele echipe de Formula 1, considerând că acestea pot afecta echilibrul competițional și încrederea fanilor în sport.

Critici la adresa legăturilor dintre echipe

În cadrul unei întâlniri cu presa organizate la sediul echipei din apropierea Londrei, oficialul american a atras atenția asupra riscurilor generate de interdependențele dintre competitori. Deși nu a indicat explicit o țintă, declarațiile sale vin în contextul speculațiilor privind o posibilă colaborare mai profundă între Alpine F1 Team și Mercedes-AMG Petronas F1 Team.

”Toate cele 11 echipe de F1 ar trebui să fie cât mai independente posibil, pentru că cred că există un risc mare ca integritatea sportului nostru să fie compromisă, ceea ce ar îndepărta fanii noștri mai repede decât orice altceva,” a avertizat Zak Brown.

Acesta a extins critica la un model deja existent în paddock, în care o structură mai mare controlează și o echipă secundară: ”Acest lucru se aplică oricui și tuturor, echipelor ‘A-B’, oricărei co-proprietăți.” În acest context, exemplul cel mai des invocat este cel al grupului Red Bull Racing și echipa-satelit Racing Bulls, parte din aceeași structură.

Îngrijorări privind corectitudinea competiției

Brown a reiterat o nemulțumire mai veche, exprimată și în sezonul precedent, când a acuzat indirect colaborarea dintre echipe afiliate că ar putea influența rezultatele curselor. Oficialul american susține că astfel de situații ridică semne de întrebare asupra fair-play-ului în Formula 1.

”Dacă vorbim despre performanță, putem de fapt să maximizăm aceste performanțe atunci când două echipe depind de același grup. Este o problemă reală în ceea ce privește integritatea sportului (…) și o întrebare serioasă privind corectitudinea sa,” a insistat acesta.

Declarațiile vin într-un moment în care relațiile dintre constructori sunt tot mai complexe.

Mercedes-Benz, prin divizia sa de competiții, furnizează motoare nu doar propriei echipe, ci și altor formații din grilă, inclusiv McLaren, Williams Racing și, mai recent, Alpine.

În același timp, structura acționariatului Alpine – controlată majoritar de Renault și parțial de fondul Otro Capital – alimentează speculațiile privind o eventuală deschidere către noi investitori.

Fără a comenta direct aceste negocieri, Zak Brown a transmis că orice formă de interdependență între rivali trebuie analizată cu atenție, pentru a proteja esența competiției.

În opinia sa, independența echipelor rămâne un element-cheie pentru credibilitatea și atractivitatea pe termen lung a Formulei 1.

Revenirea Marelui Circ

Marele Circ revine la începutul lunii mai cu Grand Prix-ul din Miami.

Aceasta după ce luna aprilie a rămas fără cele două curse programate, în Bahrain (12 aprilie) și Arabia Saudită (19 aprilie), din cauza conflictului militar din Orientul Mijlociu.

Astfel, sezonul 2026 va avea un total de 22 de Grand Prix-uri din cele 24 programate inițial.

Până la întreruperea campionatului s-au desfășurat trei curse, în Australia, China și Japonia.

Mercedes a dominat începutul sezonului, obținând victorii pe linie în cele trei Grand Prix-uri programate.

George Russell a câștigat în Australia, la prima cursă din 2026, pentru ca Andrea Kimi Antonelli să triumfe în următoarele două întreceri.

Britanicul este lider în clasamentul piloților după primele trei curse.

Share This Article
Follow:
Onlinesport.ro este primul site de sport independent din România și al treilea din istoria presei digitale sportive din țară. În 2001 a adus în premieră în presa de sport online, dar și în peisajul presei digitale locale, conceptul de „jurnalism în timp real”, cu știri, clasamente, rezultate, evenimente live text - toate actualizate odată cu desfășurarea evenimentelor, șapte zile din șapte. A creat și prima comunitate de sport, pe Forum. Cu o experiență de aproape 25 de ani în media digitală de sport și cu o strategie neschimbată de a crea conținut de calitate și relevant, onlinesport.ro este o referință în istoria presei digitale și a jurnalismului sportiv din România.