Apar noi detalii despre următorul antrenor FCSB, care a devenit mai mult o poveste cu o ghicitoare. Celebra listă cu 20 de nume a directorului sportiv Mihai Stoica se rezumă acum „la un nume”, dar fără să fie numit.
Gigi Becali, patronul FCSB, a declarat joi că va numi noul antrenor al echipei, după plecarea intempestivă a lui Mirel Rădoi, în maximum 15 zile. El a afirmat că are o listă cu 20 de nume de la Mihai Stoica, cu antrenori din România și străinătate, dar nu a numit pe nimeni în afară de fostul tehnician, grecul Elias Charalambous, dat afară la ratarea playoffului. Acesta ar fi dorit să revină, dar putea doar din vară, așa că alegerea sa a căzut. Mai degrabă, la FCSB se știe sigur cine nu va veni.
Lucrurile au mai progresat puțin, vineri. Mihai Stoica a confirmat celebra listă și a dezvăluit că există un nume dorit cu prioritate. Despre el, MM a afirmat că „vine dintr-o țară frumoasă” și că dorește să vină.
Am o ordine de nume, aștept să-mi dea Gigi acordul. Am lista finală, e un nume și vrea să vină, ne înțelegem și la salariu, și la tot, și la componența staff-ului. Nu pot să dau niciun detaliu, nu vreau să discut absolut nimic despre persoana respectivă. O să vină dintr-o țară frumoasă, încărcată de istorie.
Care poate fi țara frumoasă și plină de istorie?
Privind un Top 10 cele mai frumoase locuri din lume aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO și cât de aproape sunt de România, țara frumoasă poate fi de la Indonezia până la Ecuador, inclusiv Cehia sau Turcia. India și Italia apar și ele pe lista unor țări frumoase.
Opțiunea Elias Charalambous rămâne deschisă
Gigi Becali nu a renunțat la fostul tehnician, care ar putea veni din vară, semn că opțiunea „dintr-o țară frumoasă și plină de istorie” nu este una atât de atractivă. O discuție între Becali și Charalambous poate oricând schimba lucrurile, spune MM:
Gigi tot vrea să mai vorbească cu Elias. Și el e om, se poate răzgândi. Nu am nicio idee dacă mai revine Elias. Poate cu o discuție între Gigi și Elias se rezolvă altfel problema, dar deocamdată nu a avut loc. Poate o să aibă loc. Elias nu mai este în țară.
