Formația gazdă a început partida în forță și a rezolvat practic prima repriză în doar câteva zeci de minute. Djokovic a deschis scorul rapid, în minutul 5, reluând cu capul după o deviere aeriană semnată de Korenica.
Zece minute mai târziu, Lorenzo Biliboc a profitat de o eroare defensivă a lui Iulian Cristea și a majorat avantajul ceferiștilor. Universitatea a revenit în joc înainte de pauză, prin execuția de excepție a lui Dan Nistor, care a redus din diferență în minutul 29, cu un șut precis de la distanță.
CFR a intrat la vestiare cu un avantaj mai liniștitor, după ce, în minutul 43, Mario Camora a înscris pentru 3-1, beneficiind de o deviere nefericită a lui Macalou.
Repriza secundă a adus o schimbare de atitudine în tabăra „Șepcilor Roșii”, antrenorul Cristiano Bergodi trimițându-l pe teren pe Jovo Lukic, atacantul bosniac devenind imediat cea mai mare amenințare pentru poarta lui Mihai Popa.
Lukic a fost aproape de gol în minutul 62, când portarul CFR-ului a avut o intervenție spectaculoasă, iar la faza imediat următoare atacantul oaspeților a nimerit bara.
Presiunea Universității s-a concretizat pe tabelă în minutul 83: Lukic a șutat periculos, Popa a respins, iar Drammeh a fost pe fază și a împins mingea în plasă.
Finalul a fost extrem de tensionat, cu ocazii la ambele porți. Cordea a trimis în bară în minutul 90, iar Slimani a ratat la limită egalarea, după o minge deviată. Scorul a rămas 3-2 pentru CFR Cluj, însă partida s-a încheiat într-o atmosferă explozivă.
Incidente la final
Imediat după fluierul final, spiritele au scăpat de sub control, Cristiano Bergodi fiind implicat într-un conflict direct cu Andrei Cordea. A urmat o busculadă generală, tehnicianul Universității fiind cu greu calmat și scos din zona terenului.
Evenimentele au inflamat și tribunele, unde suporterii oaspeți au încercat să forțeze accesul pe gazon, intervenția jandarmilor fiind necesară pentru restabilirea ordinii.
În clasamentul Ligii 1, Universitatea Cluj ocupă locul 5, cu 42 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află imediat în spate, pe poziția a 6-a, cu 41 de puncte — ambele formații rămânând în cursa pentru play-off.
Caseta tehnică
CFR Cluj: M. Popa – Aly Abeid, Sinyan, M. Ilie, Camora – Muhar, Djokovic, Korenica (Fică 73) – Cordea, Alibek Aliev (Slimani 66), Biliboc (Şfaiţ 73). Antrenor: Daniel Pancu.
U Cluj: Gertmonas – Mikanovic (Fabry 82), Iulian Cristea, J. Cisse, Chipciu – Nistor (Stanojev 63), D. Codrea (Lukic 46), Drammeh – Macalou, A. Trică (El Sawy 46), O. Mendy (Bic 46). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: Cordea 77, M. Popa 86 / Bic 62, Cristiano Bergodi 79
Arbitri: Rareş Vidican – Andrei Constantinescu, Marius Badea.
