CFR Cluj a obținut o victorie la limită, scor 1-0, în confruntarea disputată sâmbătă seara pe teren propriu împotriva rivalei Universitatea Cluj, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1.
Meci tensionat în Gruia, marcat de întreruperi
Derby-ul local a început cu întârziere, după ce arbitrul Szabolcs Kovacs a amânat fluierul de start cu șapte minute, ca urmare a amplasării unor steaguri în zone nepermise de către suporterii oaspeților.
Problemele au continuat și după debutul partidei. În minutul 9, jocul a fost întrerupt din nou, de această dată pentru aproximativ două minute, din cauza materialelor pirotehnice aprinse în tribune.
Dincolo de aceste momente tensionate, prima repriză a oferit puține faze spectaculoase, ambele echipe nereușind să trimită vreun șut pe spațiul porții.
Decizie de la punctul cu var și final fără replică
Deznodământul partidei s-a conturat abia în repriza secundă. În minutul 68, arbitrul a indicat punctul de la 11 metri după ce Mikanovic a atins mingea cu mâna la un șut expediat de Camora.
Cordea și-a asumat execuția și a transformat fără emoții, aducând astfel avantajul pentru formația pregătită de Pancu. Practic, acesta a fost și primul șut pe poartă al meciului.
Replica oaspeților a venit în minutul 74, când jucătorii antrenați de Bergodi au solicitat lovitură de pedeapsă la o fază în care Coubiş a căzut în careu. Arbitrul a lăsat însă jocul să continue, iar tabela nu s-a mai modificat până la final.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj rămâne cu 39 de puncte în clasament și își păstrează poziția de lider cel puțin până duminică.
Universitatea Craiova ocupă locul secund, tot cu 39 de puncte, în timp ce CFR Cluj urcă pe poziția a treia, cu 37 de puncte, reintrând astfel în cursa pentru titlul de campioană.
Caseta tehnică
CFR Cluj: M. Popa – Braun, Sinyan, Huja, Camora – Muhar (Djokovic 79), T. Keita – Korenica (M. Ilie 87), Păun (Cordea 62), Biliboc (Şfaiţ 87) – Alibek Aliev (Zahovic 62). Antrenor: Daniel Pancu.
U Cluj: Gertmonas – Mikanovic, I. Cristea, Coubiş, Chipciu – O. Mendy, Bic, Drammeh (Fabry 79) – Macalou (Stanojev 57), A. Gheorghiţă (Nistor 56), El Sawy (A. Trică 46). Antrenor: Cristiano Bergodi
Cartonaşe galbene: Muhar 52 / Drammeh 21, O. Mendy 29, Mikanovic 90
Arbitri: Szabolcs Kovacs – Mihai Marica, Cristian Ilinca.

