Tenis

Ziua Simonei Halep. Jucatoarea cu o ascensiune fulminanta in ultimele 16 luni

Asa cum scriu si cei de la WTA, se intampla destul de rar ca primele doua jucatoare ale lumii sa-si aniverseze zilele de nastere una dupa cealalta.

Vineri a fost ziua Serenei Williams, un adevarat fenomen in tenisul mondial feminin si cea care practic a tinut in spate tenisul american dupa retragerile lui Pete Sampras si Andre Agassi.

La o zi distanta isi serbeaza ziua de nastere si Simona Halep, un fenomen in devenire, jucatoarea cu cea mai mare ascensiune in ultimul an si jumatate.

“Este incredibil ca in urma cu un an si jumatate Halep nu se afla in topul 50 mondial, iar acum este a doua jucatoare a lumii, dar daca privim la aptitudinile ei pe terenul de tenis nu mai reprezinta nicio surpriza”, scriu cei de la WTA despre Halep, jucatoare care a implinit 23 ani.

Pentru acestia Halep “este o jucatoare foarte solida si care poseda un urias arsenal de lovituri de pe toate partile terenului”.

De asemenea, “Halep a provocat o adevarata furtuna in tenisul feminin in ultimele 16 luni, castigand primele sale opt titluri in circuitul feminin, iar in acest an disputat prima finala de Mare Slem la Roland Garros”.

Simona Halep joaca saptamana viitoare la Openul Chinei de la Beijing, unde este favorita numarul 2, iar in a doua jumatate a lunii octombrie va fi prezenta la Turneul Campioanelor de la Singapore alaturi de cele mai bune jucatoare din lume.



Ziua Simonei Halep. Jucatoarea cu o ascensiune fulminanta in ultimele 16 luni