Wimbledon

Sportivii din Rusia si Belarus interzisi la Wimbledon. Prima reactie a Kremlinului

Sursă foto: https://twitter.com/WimbledonFdn/

Organizatorii turneului de Mare Slem de la Wimbledon au anuntat ca jucatorii si jucatoarele din Rusia nu vor avea dreptul sa evolueze la editia din acest an din cauza razboiului din Ucraina.

Astfel, fostul lider mondial Daniil Medvedev si Aryna Sabalenka, a patra jucatoare a lumii la ora actuala, nu vor putea evolua la All England Tennis & Crocket Club (27 iunie - 10 iulie).

Reactia Kremlinului nu a intarziat sa apara pe acest subiect.

"Acest lucru este inacceptabil.  Avand in vedere ca Rusia este o tara puternica in tenis, competitiile vor avea de suferit. Inca o data ei ii fac pe sportivi prizonierii intrigilor politice", a reactionat Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al administratiei de la Moscova.

Pana acum sportivii din Rusia si Belarus au primit permisiunea de a evolua in circuitele ATP si WTA, dar fara a mai avea afisat steagul tarilor de origine drept raspuns la invazia militara a Ucrainei la 24 februarie.

Rusii si bielorusii vor avea in schimb dreptul de a evolua la Roland Garros, urmatorul turneu de Mare Slem programat sa debuteze in luna mai.



Sportivii din Rusia si Belarus interzisi la Wimbledon. Prima reactie a Kremlinului