US Open

Va reuși Raducanu (nu Răducanu) să evite galeria „marilor campioane” rămase doar cu un Mare Șlem?

Sursă foto: twitter.com/emmaraducanu

Emma Raducanu este anunțată drept o mare viitoare campioană de specialiștii din tenis. Pe moment, la fel ca și alte jucătoare din WTA, a intrat doar  în categoria unor surprize. În ultimii ani au fost victorii răsunătoare în turneele de Mare Șlem, s-au anunțat viitoare campioane pe bandă rulantă, însă toate au rămas cu doar un singur titlu de Grand Slam.

Emma Raducanu. România a adoptat-o rapid, la fel ca pe Andreescu, pe fondul slab reprezentat al sportului românesc. E Răducanu „de-ale noastre”? Nici vorbă. O cheama Raducanu, nu Răducanu. Este o fată din tată român cu mamă asiatică, născută în Canada și cu cetățenie britanică. Dacă toți ne tragem din Africa, avem ADN din Africa, nu suntem africani, suntem unde ne-am născut în viața actuală  sau cel mult unde avem cetățenie. 

Bianca Andreescu. Româncă de-a noastă și ea, get beget din Canada. Campioană la US Open în 2019 la 19 ani. „Este doar primul Mare Șlem dintr-o serie lungă, Bianca are luciditatea unei mari campioane”, spuneau Navratilova și alții. Vârful carierei de atunci a mai fost o optime de finală la US Open în 2021. Locul 20 mondial.

Iga Swiatek. A câștigat French Open în 2020 la 19 ani. Din nou, „mare campioană”, „este doar primul titlu de Mare Șlem, va urma o listă lungă”, au spus specialiștii.  A venit 2021, iar cea mai bună performanță a ei a fost un sfert de finală tot la Roland Garros. E totuși 8 mondial.

Jelena Ostapenko. La 20 de ani campioană la Roland Garros în 2017. De atunci a mai prins o semifinală la Wimbledon în 2018. E călduță la 17 mondial.

Sloane Stephens. La 24 de ani a câștigat US Open, în 2017. Specialiștii: „Mare talent”, „e următoarea Serena Williams”, „e doar primul titlu de Mare Șlem dintr-o serie ce va urma”. De atunci, se poate lăuda cu un sfert de finală la US Open, alături de  o finală și un „sfert” la Roland Garros. E pa, 55 mondial.

Sunt cinci exemple de jucătoare cu performanțe mari la vârste mici (mai puțin Stephens, care era la 20+). Un start de campion, s-ar spune. Toate au rămas blocate peste ani cu ceea ce au reușit în urmă cu ceva timp, la vârste fragede, adică un singur titlu de Grand Slam. Până la urmă, Simona Halep a făcut un pas peste toate cele cinci menționate mai sus, a câștigat două titluri de Mare Șlem.

Când Rybakina a învins-o pe Serena Williams părea că limita sa este cerul. Nu a câștigat vreun Mare Șlem până acum, iar jocul ei în acel meci părea incredibil, alături de un fizic de excepție.

De ce vin aceste campioane tinere și apoi dispar sau devin jucătoare mediocre? Banii, lipsa pasiunii pentru sport, lipsa de tenacitate și „răutate” de a deveni mai bune, niște mari campioane. Totul le amorțește și, după o mare performanță se zbat în mediocirtate. Și, poate, nu au nici talentul unor mari campioane.

Accidentările, într-un sport de asemenea uzură, își iau și ele partea leului. Să ne uităm la Emma Răducanu a noastră, deja e lipită pe la genunchi și picioare. 

Până la urmă realiatea este că nu se naște un campion în fiecare zi: De cât timp de chinuie americanii să o înlocuiască pe Serena? De 20 de ani. De cât timp tot ei nu mai au un mare campion la masculin? Tot de aproape 20 de ani, de la Sampras. Am dat exemplul SUA pentru că acolo sunt școli de tenis și se investesc sume foarte mari, fără rezultate. 

Este generația succesului rapid, fără puterea de a avea consistență pe termen lung. Un titlu de Mare Șlem înseamă doar startul pentru următorul și următorul, fără „figuri în cap” în urma celor 15 minute de celebritate de pe Instagram. Generația marilor campioni știe asta, în frunte cu Djokovic, Nadal, Federer și Serena ca ultimi exponenți. 

Sau mergem fără probleme pe mâna lui Ilie Năstase, care spune că tenisul feminin nu poate fi înțeles.

onlinesport.ro: Vadim Cușnarencu



Va reuși Raducanu (nu Răducanu) să evite galeria „marilor campioane” rămase doar cu un Mare Șlem?