Jucătoarea Elena Rybakina a scris istorie la Turneul Campioanelor, reușind să cucerească trofeul suprem al finalului de sezon după o prestație impecabilă împotriva liderului mondial, Aryna Sabalenka.
Jucătoarea din Kazahstan s-a impus cu 6-3, 7-6 (0), la capătul unei partide spectaculoase care a durat o oră și 48 de minute.
În vârstă de 26 de ani, Rybakina își trece astfel în palmares cel mai important titlu de la câștigarea trofeului pus în joc la Wimbledon 2022, confirmând forma extraordinară din ultimele luni. În același timp, Sabalenka pierde din nou finala Turneului Campioanelor, după o evoluție sub nivelul așteptărilor.
Aflată pe locul 6 WTA, Rybakina a oferit o nouă demonstrație de forță la serviciu și o maturitate tactică impresionantă, devenind prima jucătoare din Kazahstan și primul sportiv care reprezintă o țară asiatică ce ridică trofeul la simplu la Turneul Campioanelor.
Rybakina a încheiat faza grupelor cu trei victorii din tot atâtea meciuri, confirmând statutul de revelație a competiției. Pentru performanța sa, Rybakina a încasat un premiu record de 5,235 milioane de dolari și va urca pe locul 5 mondial la finalul sezonului.
Finala de la Turneul Campioanelor a fost și a 14-a confruntare directă dintre Rybakina și Sabalenka, o rivalitate care a devenit una dintre cele mai captivante din circuitul feminin. Kazaha reduce diferența în meciurile directe la 6-8 și încheie sezonul cu o serie impresionantă de 11 victorii consecutive.