Jucătoarea Sorana Cîrstea i-a oferit o îmbrățișare călduroasă Simonei Halep, după ce aceasta din urmă a disputat ultimul meci al carierei.
Ulterior, după ce a evoluat în proba de dublu la Transylvania Open, Sorana Cîrstea a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
"Ne ştim de când aveam 7 ani şi am împărtăşit atât de multe. În seara aceasta (n.r. – marţi seară) am plâns pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. MULŢUMESC pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România şi pentru noi. Să te bucuri de acest nou capitol al vieţii, campioano. Ne vedem curând pe partea cealaltă", a transmis Sorana Cîrstea.
În vârstă de 34 de ani, Cîrstea a anunțat la începutul anului că 2025 va fi ultimul ei an în circuitul mondial profesionist.
Simona Halep a anunțat după eliminarea în primul tur la Transylvania Open că pentru ea a venit momentul să lase tenisul deoparte.
”Nu știu dacă e cu tristețe sau bucurie, dar iau această decizie cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce ca să ajung unde am fost și știu ce înseamnă să ajung acolo. Am vrut să joc aici și să-mi iau la revedere pe terenul de tenis. Cine știe dacă mă voi mai întoarce, dar pentru moment este ultima oară când am jucat aici. Am fost numărul unu mondial, am jucat Grand Slam-uri, este tot ce mi-am dorit. Viața merge înainte. Să fiu competitivă necesită mult mai mult, dar în moment acesta nu se mai poate”, a declarat Simona Halep.