Tenis

Simona Halep continua la Roma dupa un meci de lupta

Sursă foto: https://twitter.com/WeAreTennisTR/

Principala favorita a turneului WTA de la Roma, Simona Halep s-a calificat, miercuri, in optimile de finala.

Simona Halep a eliminat-o pe reprezentanta gazdelor Jasmine Paolini dupa un meci incheiat cu 6-3, 6-4.

O partida deloc usoara pentru Halep contra unei adversare care venea cu meciuri bune in picioare comparativ cu jucatoarea din tara noastra.

Italianca a disputat patru partide dupa turneul de la Praga, in timp ce pentru Halep competitia de la Roma este prima dupa titlul cucerit in capitala Cehiei la inceput de august.

Primul set a fost adjudecat de Halep la un break diferenta, dupa ce italianca incepuse mai bine si avusese 2-0 pe tabela.

Echilibrul s-a rupt in game-ul sapte, la 3-3, cand Halep si-a trecut in cont un nou break.

Setul al doilea a inceput cu un game maraton pe serviciul Simonei. Unul in care fosta lidera mondiala a comis prima ei dubla greseala in meci, apoi a servit un as cu a doua minge, pentru a salva in total patru sanse de break ale adversarei.

Paolini si-a castigat apoi serviciul, dupa care a urmat o serie de sase break-uri la rand de ambele parti.

In cele din urma Halep a intrerupt seria si a revenit la conducere (5-4) dupa un game alb de serviciu.

Partida s-a incheiat cu un break la prima sansa de meci avuta de Halep.

Principala favorita de la Roma o va intalni in optimile de finala, joi, pe invingatoarea meciului Daiana Yastremska (Ucraina) – Amanda Anisimova (SUA), doua jucatoare din tanara generatie.



Simona Halep continua la Roma dupa un meci de lupta