Tenis

Simona Halep castiga turneul de la Madrid

Sursă foto: twitter.com/mutuamadridopen

Pentru al doilea an la rand Simona Halep s-a impus in turneul patronat de Ion Tiriac in capitala Spaniei intr-un meci care a fost LIVE TEXT in aceasta pagina.

Halep, jucatoare cotata cu sansa a treia la inceputul competitiei, a invins-o pe Kristina Mladenovic din Franta doar pentru a doua oara in cariera, cu 7-5, 6-7, 6-2.

Un meci in care Halep a avut un prim serviciu care a functionat la 80% si in care a comis mai putine greseli nefortate decat adversa sa, care insa a compensat cu un numar aproape dublu de puncte direct castigatoare.

Halep s-a dovedit a fi jucatoarea mai proaspata din punct de vedere fizic in setul decisiv, cand meciul se apropia de trei ore de la inceput. Cu doua break-uri in fata, Halep a transat disputa cu Mladenovic, jucatoare in fata careia pierduse trei din cele patru meciuri directe.

O singura infrangere are Halep pe zgura in 2017, in fata Laurei Siegemund la Stuttgart, iar pentru jucatoarea noastra urmeaza turneul de la Roma si prezenta la Roland Garros, unde va incerca sa-si atinga marele obiectiv, castigarea unui Grand Slam.

Simona Halep revine pe locul 4 mondial dupa victoria de la Madrid, unde este prima jucatoare cu trei finale disputate in istoria turneului.

Reactie

“E greu trofeul, dar prea frumos sa-l las din mana. Ma simt ca acasa aici la Madrid, unde am jucat trei finale si am castigat doua titluri”, a spus Halep cu trofeul in maini.



Simona Halep castiga turneul de la Madrid