Tenis

Simona Halep ajunge in sferturi la Madrid

Sursă foto: twitter.com/scores_wta

De o ora si 15 minute a avut nevoie Simona Halep pentru a obtine calificarea intre cele mai bune opt jucatoare ale turneului de la Madrid, competitie de categorie Premier Mandatory.

Asa am trait Simona Halep contra Kristyna Pliskova in optimi la Madrid

Un meci adjudecat de Halep in doua seturi, cu 6-1, 6-4, la capatul unui joc dominat inteligent de lidera mondiala.

Halep a inceput cu un serviciu care n-a lasat loc de interpretari si Pliskova a parut ca e capabila sa puna mai multe probleme decat o facuse la precedentele doua dispute, ambele castigate de Simona in minimum de seturi.

Ruptura in primul set s-a petrecut in game-ul patru, pe care Halep l-a castigat impotriva serviciului dupa aproape opt minute. Patru mingi de break salvase cea mai putin cunoscuta dintre surorile Pliskova inainte de a ceda la a cincea.

A urmat un game la zero pentru Halep pe propriul serviciu, descurajant pentru Pliskova si apoi inca un break care ducea scorul la un 5-1 categoric.

Halep a inchis primul act in 27 de minute cu unul din cei patru asi adunati la total de-a lungul intregii partide.

Doar trei erori nefortate comise de Simona in primul set si un numar dublu de puncte reusite la total (32) au inclinat pana la urma in mod firesc balanta.

Situatia s-a schimbat in setul al doilea, cu Pliskova mult mai atenta la serviciu. Aceasta a condus in premiera la 1-0 si apoi a ratat trei mingi de break in game-ul al doilea, intors spectaculos de Halep de la 0-40.

S-a mers in continuare cap la cap, Halep salvand o alta minge de break in game-ul opt (4-4), dupa care, ca o mare campioana, a profitat de prima oportunitate de break aparuta in setul al doilea si a trecut in fata.

Pliskova n-a mai rezistat si s-a razbunat pe racheta semnandu-si practic sentinta. A urmat un game la zero pentru Halep pe serviciu si Simona merge in sferturi.

Adversara ii va fi invingatoarea dintre Sloane Stephens sau Karolina Pliskova.

Cifre statistice Halep vs. Kr.Pliskova:

13/32 erori nefortate
69/47 puncte total
20/18 castigatoare
4/5 asi
52/55% primul serviciu



Simona Halep ajunge in sferturi la Madrid