Roland Garros

Surpriza uriasa pe tabloul feminin de la Roland Garros. A 3-a favorita trimisa acasa

Kiki Bertens din Olanda a furnizat cea mai mare surpriza de pana acum la editia din acest an a turneului Roland Garros.

Jucatoarea batava clasata pe locul 58 mondial a eliminat-o in primul tur pe Angelique Kerber, a 3-a favorita a turneului, cu 6-2, 3-6, 6-3.

Kerber castigase la inceputul anului turneul Australian Open de la Melbourne dupa o finala cu Serena Williams si se anunta una dintre competitoarele de top la Roland Garros.

Cel mai bun rezultat pentru Kerber la Roland Garros ramane sfertul de finala jucat in 2012. De cealalta parte, Bertens a ajuns pana in optimi de finala in urma cu doi ani.

Intr-o alta partida disputata marti, Kristina Mladenovic din Franta a eliminat-o in doua seturi pe fosta campioana Francesca Schiavone din Italia, cu 6-2, 6-4.

Tatjana Maria din Germania, o jucatoare de pe locul 111 mondial, a produs la randu-i o mare surpriza prin eliminarea fostului lider mondial Jelena Jankovic, cap de serie 23, cu 6-3, 3-6, 6-3.

Au mai obtinut calificarea in turul doi jucatoarele Carla Suarez Navarro, Dominika Cibulkova, Eugenie Bouchard, Samatha Stosur sau Ekaterina Makarova.



Surpriza uriasa pe tabloul feminin de la Roland Garros. A 3-a favorita trimisa acasa